O mică bijuterie fantasy: Sufletul împăratului

Brandon Sanderson – Sufletul împăratului. Paladin, 2015.

Traducere: Iulia Dromereschi

Notă Goodreads 5 din 5.

Uite că încercând să mă reapuc de Elantris, romanul de debut al lui Sanderson, roman pe care l-am mai început de două ori și lăsat din mână din varii motive, am zis că o recitire rapidă a acestei nuvele nu ar strica. Aveam amintiri extrem de plăcute și o recomandam de fiecare dată. Și nu cred că am greșit făcând asta.

În librării se găsește destul de greu, însă acum am verificat și pare să fie din nou în stoc pe site-ul editurii Paladin. Ar merita reeditată, mai ales că, în ciuda unei traduceri rezonabile, există destul de multe greșeli de tipar care ar putea fi ușor înlăturate într-o nouă ediție. Nu sunt greșeli mari, dar mie îmi cam sar în ochi și mă enervează când dau peste ele și de multe ori mă scot din „starea” de lectură…

Bun, sărind peste discuția despre ediția de la Paladin, care altfel e simpatică, de mici dimensiuni și cartonată, și când am cumpărat-o eu, în 2015, nici nu era scumpă, acum văd că e 34 de lei, deci dacă trecem peste povestea cu această ediție, ei bine, trebuie să vă spun, așa cum probabil știți deja, că intriga de aici are loc în același univers din romanul Elantris, dar cu care nu împărtășește prea multe lucruri în comun. Așa că poate fi citită independent de roman, așa cum am făcut-o și eu, și nu o dată. Nuvela a luat un premiu Hugo, și cred că l-a meritat cu prisosință. Intriga e scurtă, densă și incitantă, atât prin personajele sale, cât și prin sistemul magic pe care-l descrie.

Ca să rezum puțin povestea, Shai (Wan ShaiLu) e o Falsificatoare de excepție, poate una dintre cele mai bune din Imperiu, și o hoață extrem de pricepută, dar care a avut ghinionul să fie trădată și prinsă când a încercat să subtilizeze câteva artefacte din Galeria Imperială. Fiind că facțiunea care se află la conducerea Imperiului urăște Falsificatorii, pe care-i consideră un soi de blasfemie, Shai riscă în mod clar condamnarea la moarte. Un eveniment ținut însă secret publicului, o tentativă de asasinare a Împăratului, îi oferă în mod favorabil un context prielnic pentru a scăpa sau măcar a amâna sentința. Împărăteasa a fost ucisă, împăratul rănit grav, vindecat de chirurgii personali care au reușit să-l „resigileze”, dar mintea sa a suferit răni dincolo de orice șansă de vindecare. Iar Shai va trebui într-o perioadă scurtă de timp să rezolve această problemă, falsificându-i sufletul.

În regulă. Cred că e momentul să discutăm puțin despre ce înseamnă falsificare, resigilare și ce au toate acestea în comun cu sărmanul împărat Ashravan al celor Optzeci de Sori din Imperiul Rozei. Brandon Sanderson scrie într-o postfață a nuvelei că ideea sistemului de magie din această proză i-a venit în urma unei excursii în Taiwan, acolo unde a rămas uimit de pecețile aplicate unor opere de artă, peceți ca un soi de semnături ale unor nobili ce-și arătau în felul acesta aprecierea și probabil, la modul spiritual, deveneau proprietari-creatori ai respectivelor opere de artă. Ei bine, Shai lucrează tot cu un fel de peceți, sigilii, dacă vreți. Doar că acestea au puterea de a modifica înfățișarea și chiar substanța lucrurilor de care sunt atașate. Aceste peceți ale sufletului obiectelor din jur sunt făurite cu migală și necesită atât o măiestrie de artist, cât și învățarea artei citirii vieții acelor lucruri, pentru că procesul de falsificare presupune cunoașterea trecutului unui obiect pentru a-l putea modifica. Adică cunoașterea esenței de lemn și a locului de unde provine pentru a modifica un scaun sau o masă, cunoașterea pietrelor și a carierei de piatră și proprietățile și trecutul fiecărui tip de rocă pentru a falsifica un perete, de pildă, modificându-i textura, nuanța, chiar și rezistența. E o artă magică la mijloc, dar cine o stăpânește poate modifica radical textura realității, poate falsifica opere de artă reproducându-le până la identificare cu originalul, poate decora în mod regal o încăpere banală sau poate realiza găuri în zidul cel mai rezistent al unei fortărețe de temut. Poate schimba nuanța și textura hainelor, poate modifica vestigii din trecut sau, dacă Falsificatorul e cu adevărat talentat, poate modifica sufletul ființelor vii, fie că vorbim de animale sau oameni. Sigur, e extrem de complicat, însă se poate.

Și acum e nevoie de talentul special al lui Shai. Medicii Împăratului au reușit să-i vindece rănile fizice (acel proces numit resigilare), însă mintea sa a rămas mintea unui zombi. Nu reacționează, nu știe nimic, practic e un trup lipsit de suflet și de identitate. De suflet. Iar misiunea lui Shai e să-i refacă personalitatea, falsificându-l, imprimând un nou suflet trupului, care să îi semene cât mai mult posibil. Doar așa, menținând aparența că Împăratul e sănătos, facțiunea nobiliară ce se află la putere își poate păstra scaunele și influența.

Iar procesul de a sigila trupul Împăratului pentru a-i reda personalitatea e pe atât de riscant pe cât pare de periculos și dificil. Shai are nevoie de timp mult (i se oferă un răgaz de doar 100 de zile), are nevoie de toate datele publice, locale și intime despre viața și gândurile împăratului și de un subiect pentru experimente. Plus o mulțime de bucăți din piatra sufletului, o rocă specială în care se sculptează acea ștampilă, acel sigiliu ce va impregna cu cerneală trupul Împăratului pentru a-i reda identitatea. Evident că noua identitate e un fals care nu poate să fie identic cu cel original. Evident că lupta pentru putere e mare și lui Shai i se vor oferi diferite promisiuni în schimbul modelării viitoarei personalități regale ca fiind una mult mai maleabilă la sugestia unuia sau altuia. Evident că ea e o vulnerabilitate pentru cei care pun la cale acest proces și prin urmare e nevoită să evadeze într-un fel sau altul, riscând moartea indiferent dacă îi reușește sau nu procesul de falsificare al sufletului.

Mă gândeam acum că nuvela aceasta e până la urmă un soi de Frankenstein în versiunea Brandon Sanderson. O interpretare personală, evident, dar grozav realizată. Dincolo de cursa contra cronometru și scurtimea cărții în sine, descrierea procesului de falsificare te ține aproape de carte, la fel cum te țin și poveștile lui Shan și ale unuia dintre paznicii săi, un nobil intrigat de arta diavolească stăpânită la perfecțiune de tânăra artistă. Nuvela descrie minuțios diversele tehnici și ingrediente necesare magiei, dar și micile intrigi de curte specifice celor aflați la conducere, lupta pentru putere și urmările pe care această luptă le-a produs Împăratului. Avem puține personaje, dar cu adevărat memorabile. Intriga e densă, alertă, bine structurată și extrem de intimă. Pe măsură ce trec zilele, treci prin aceleași dileme pe care le are și Falsificatoarea noastră: să încerce o evadare imposibilă sau o falsificare a sufletului împăratului, realizare de neînchipuit și fără egal în lunga istorie a artei falsificatorilor. E o dilemă puternică, pentru că pune în balanță atât propria supraviețuire, cât și meșteșugul și geniul artei sale. În fond, ce operă de artă mai strălucitoare și mai râvnită ar exista în Imperiu, dacă nu chiar persoana care stă pe tronul Imperiului.

Nu am citit multe texte scurte de Brandon Sanderson. De altfel, el e omul spațiilor largi, descrierilor imense, pline de nuanțe și detalii. Al intrigilor complexe și al personajelor nenumărate. Știu însă că există un volum care adună mai multe texte de mici dimensiuni și am de gând să pun mâna pe el. Mai e o proză superbă pe care vreau să o recitesc, găsită inițial într-o antologie publicată de Nemira, dar la acel text o să revin într-o altă zi. Rămân pentru moment cu nuvela aceasta, extrem de bine condensată și tensionată în intriga sa, o adevărată bijuterie a imaginației prozatorului american.