Kafka lui Piotr Dumała.

Piotr Dumała e deja o celebritate în animaţia poloneză. Mai jos, datorită sfântului youtube, filmul Kafka, construit după jurnalul scriitorului. Şi încă două filme: Crimă şi pedeapsă şi Lycantropia, animaţia de debut.

Pentru curioşi, profilul de pe imdb aici.

Franz Kafka – 1992

Crimă şi pedeapsă – 2000

Lykantropia – 1981

Reţeta unui roman de succes

Lapte şi miere, Jean Mattern. Polirom, 2011. Preţ librărie 16.95.

Nu i-am citit autorului primul roman, tradus şi în română şi poposit între timp pe raftul de reduceri, însă cel de-al doilea – Lapte şi miere – se citeşte repede. E un soi de literatură de pauză între două romane serioase, un soi de cum să-mi ocup timpul de două ore cu ceva nou. Jean Mattern ştie cum se scrie sau cum ar trebui să se scrie un roman cu succes la critică şi la public. Chiar şi biografia sa e îndreptată spre aşa ceva. Discreţia originii atât de misterios şi de simbolic prezentată ca est-europeană (tată român, mamă maghiară), angajat la Gallimard unde coordonează colecţiile de literatură străină, Mattern are toate atuurile să ştie “ce anume” est-european prinde la publicul francez.

sursă foto aici

Aşa că povestea este cusută bine, cu ingrediente tragice, etice, cu război şi călătorii către europa vestică. Doi prieteni buni, copilărind prin Timişoara, dau peste al doilea război mondial. Sau mai bine spus dă eliberarea oraşului de către ruşi peste ei. Unul vorbeşte ungureşte bine, celălalalt cântă la violoncel extraordinar. Urmează fuga către Budapesta, de unde drumul celor doi se desparte. Budapesta, Austria, apoi Franţa sub ocupaţie şi veşnicele valuri de refugiaţi. Romanul (150 de pagini) e croit bine. Episoadele alternează, atât temporal cât şi evenimenţial. Capitolele sunt scurte, vocea naratorului e patetic-înţeleaptă, cu mici tuşe nostalgice, uneori tensionate, personajele sunt puţine şi intervin rar în amintirile bătrânului pus în faţa propriei vieţi.

Jean Mattern are o poveste bună pe care o supralicitează: există momente în care greutăţile se tot adună de parcă personajul din memorie trebuie să treacă prin teste biblice. Sau să păşească prin toate locurile comune biografiei unui personaj est-european. Şi dacă povestea e bună, atât de bine concepută şi mixată în jocul capitolelor, autorul nu mai are răbdare cu cititorul. Sare binişor peste lucruri, destinul trebuie să o ia înainte, personajele mai mult subînţelese decât construite. Construit cu răbdare, romanul putea să aibă lejer 300 de pagini. Însă Mattern pune miza mai degrabă pe stilul povestirii, îndemânarea lucrăturii şi mai puţin pe construcţia bine aşezată şi bine închegată. Citit repede, cum probabil se şi vrea, Lapte şi miere e un soi de schiţă la un roman est-european. O schiţă bună, însă fără să depăşească nivelul de sugestie.

Există două feluri de romancieri

“Cred că romancierii sunt de două feluri […]. Cei sortiţi pentru latura mai literară sau “serioasă” a meseriei examinează fiecare subiect posibil prin prisma următoarei întrebări: Ce ar putea să însemne pentru mine scrierea genului ăstuia de poveste? Cei al căror destin (sau ka, dacă vreţi) este acela de a scrie romane populare sunt înclinaţi să-şi pună o întrebare foarte diferită: Ce ar putea însemna pentru alţii scrierea genului ăstuia de poveste? Romancierul serios caută răspunsuri şi soluţii pentru sine; romancierul popular caută un public. Amândoi aceşti romancieri sunt la fel de egoişti. Am întâlnit destui şi mă pun zălog pentru asta.”  Stephen King

(traducere Mircea Pricăjan)

Orwell anticar

Cărţi sau ţigări, George Qrwell. Polirom, 2011. 19, 95 lei preţ librărie.

Probabil că nu sunt singurul care trăia cu imaginea lui Orwell cea veche şi intrată în rutină: 1984, anticomunismul, spionii, listele de note informative etc., etc. Şi uite că citesc repede, într-o seară şi o dimineaţă, acest splendid volum scos de Polirom şi mă distrez de minune. Cei care vor să-l vadă pe Orwell la masa de produs cronici sau în spatele tejghelei cu teancuri de cărţi roase de molie, au acum ocazia perfectă. Cărţi sau ţigări, antologie construită din câteva texte confesive şi câteva articole, e o carte lejeră, recomandată librarilor şi celor care sunt încă încântaţi de aventurile lui Oliver Twist, de romanele lui Dickens sau de literatura engleză  de secol 18-19. Nu o să povestesc ceea ce povesteşte Orwell: experienţa din spitalele parisiene în timpul războiului, copilăria şi timpul petrecut la o şcoală privată, năzbâtiile şi spaimele acelor ani dau pagini întregi de literatură de calitate.

O să citez mai jos câteva fragmente care cu siguranţă sună familiar unor prieteni:

“De regulă, o librărie e groaznic de friguroasă iarna, pentru că dacă e cald, vitrinele se aburesc, iar un librar trăieşte de pe urma vitrinelor. Apoi cărţile emană mai mult praf şi de un soi mai neplăcut decât orice altă categorie de obiecte inventată până acum, iar partea de sus a cărţii e locul preferat de muşte ca să moară.”

“Un librar trebuie să spună minciuni despre cărţi, ceea ce îi provoacă un anume dezgust faţă de ele. Încă şi mai rău e faptul că mereu le şterge de praf şi le cară dintr-un loc în altul. A existat o vreme în care iubeam cu adevărat cărţile – adică iubeam aspectul, mirosul şi textura lor, cel puţin dacă erau mai vechi de cinzeci de ani. […] Dar imediat ce am început să lucrez în anticariat, am încetat să mai cumpăr cărţi. Văzute în cantităţi mari, cinci sau zece mii odată, cărţile erau plictisitoare şi chiar dezgustătoare. Acum cumpăr când şi când  câte una, dar numai dacă e o carte pe care vreau s-o citesc şi nu o pot împrumuta. Şi nu cumpăr niciodată vechituri. Mirosul dulce al hârtiei descompuse nu mă mai atrage. E prea strâns legat în mintea mea de clienţi paranoici şi muşte moarte.”