Andrei Dósa la Book Corner şi la Nepotu’ lui Thoreau

Advertisements

Dansul din teatrul Zat Pwe

Zat Pwe e unul dintre cele mai cunoscute spectacole de teatru tradiţionale în Birmania. Jucat peste tot, cel mai des în aer liber, pe scene improvizate pentru o seară şi o noapte, actorii trăiesc din aprecierea şi banii oferiţi de publicul de ocazie.

Mai jos redau o descriere foarte bună a dansului şi un link cu o scurtă înregistrare, ce-i drept, mai comercială, dar sugestivă.

“Orchestra izbucni în ţipete puternice, naşteptate. Erau fluiere ca nişte cimpoaie, un instrument ciudat alcătuit din plăci de bambus în care un bărbat lovea cu un ciocănel, iar în centru se afla un alt bărbat înconjurat de douăsprezece tobe înalte, de diferite dimensiuni. Trecea rapid de la una la alta, lovindu-le cu podul palmei. De îndată fata începu să danseze. Dar la început nu era dans, ci o mişcare ritmică a capului, atitudini şi răsuciri ale coatelor ca mişcările acelor siluete articulate, din lemn, întâlnite în vechile bâlciuri. Mişcarea gâtului şi a coatelor era întocmai ca cea a unei marionete dar totodată incredibil de sinuoasă. Mâinile cu degetele strânse se răsuceau aidoma capetelor unor şerpi; şi le putea da pe spate până ce ajungeau aproape de nivelul braţelor. Mişcările se accelerau treptat. Începu să salte dintr-o parte în alta, zvârlindu-se în jos într-un soi de reverenţă şi ţâşnind apoi cu o extraordinară agilitate, în ciuda longyi-ului care-i acoperea picioarele. Apoi luă o atitudine grotescă: părea că era aşezată, cu genunchii îndoiţi şi trupul aplecat în faţă, braţele întinse se răsuceau, iar capul i se mişca în ritmul tobelor. Muzica acceleră până atinse apogeul, fata se îndreptă şi se învârti cu viteza unui titirez, malacovurile zburând în juru-i ca petalele unui ghiocel. Apoi muzica se opri tot atât de brusc precum pornise, iar fata se aplecă iarăşi într-o reverenţă, în mijlocul strigătelor răguşite ale publicului.” (george orwell – zile birmaneze)