Combinaţia lui Dan Sociu

Dan Sociu, combinaţia.  Editura Casa de Pariuri literare. 2012. 15 lei.

Dan Sociu vine dintr-o perioadă de underground a douămiismului, o perioadă cu volume foarte bune de poezie, cu tiraje de 100-200 de exemplare şi cărţi scoase la edituri fantomă sau de birou de primărie. E începutul dur, naiv şi cumva sentimental al unui moment de explozie editorială ce a dus la tipărirea masivă a volumelor tinerilor scriitori români. La grămadă, cu bune şi rele.

Aşa că Dan Sociu, inevitabil, ţine de această perioadă a poezie româneşti. Volumul mai mult decât invizibil de debut din 2002, editat de Junimea, Premiul Mihai Eminescu, disponibil în Cluj, de pildă, doar la Biblioteca Universitară, urmat de cel de la Vinea din 2004  – fratele păduche – întregeşte portretul scriitorului de astăzi cu aura magică a anilor 2000.

Primele 2 romane, Urbancolia şi Nevoi speciale, scoase de Polirom, trasau fără probleme direcţiile unui prozator pulp, deştept, pus pe scris pentru succesul maselor, un soi de proză voit realistă, plină de scenarii fanteziste şi ideologii de toate neamurile, ce mai, un scriitor care scrie să devină celebru şi să facă bani. Fără prea multă tehnică, cu aţele la vedere, prozele lui Dan Sociu te cucereau prin aerul minimalist, de scenă de-abia sugerată, portrete discret sugerate. Însă, mai ales prin arta dialogului, naturaleţea sa, capitol la care Dan Sociu excelează. Că după ce ai citit romanele, nu rămâi decât cu senzaţii, eventual o stare anume, o cu totul altă altă poveste. Am citit romanele sale cu sentimentul unui proiect de PR foarte bun în spate, fie ele realiste, parţial biografice etc. Şi sentimentul acesta nu m-a părăsit nici după ce le-am terminat. Nu sunt romane decisive, nu sunt ştechete, sunt romane comerciale, scrise uneori foarte bine.

dan-sociu-combinatia_coperta.indd

Anul acesta a apărut la Casa de pariuri literare romanul combinaţia. Cu un preţ de volum de poezie şi număr de pagini asemenea. Cu o copertă care nu ştiu cât ajută cartea, oricum, nu atât cât ajutau titlurile foarte bune ale celor 2 romane precedente, combinaţia este o proză încadrabilă la genul micro-roman sau nuvelă, cu câteva personaje trasate şi un singur fir narativ ce curge cursiv spre final. Tematica, obsesiile pentru realitatea imediată, violenţa de situaţie şi de vocabular revin şi aici, ca şi în romanele mai sus pomenite. Sociu caută personaje de periferie, excentricităţi ale extremelor sociale sau religioase şi le portretizează destul de bine. E zona în care proza lui se mişcă familiar şi deseori cu lejeritate. Aşa că textul se parcurge repede, fără prea mari bătăi de cap. Însă şi fără prea multe amintiri rămase după. E un text cursiv, din care nu prea poţi reţine vârfuri sau reuşite tehnice. Ici-colo, câte un plus stilistic. La fel, îmi menţin părerea că dialogul e bine scris. Insă nu e suficient pentru o carte.

Cred că volumul combinaţia e mai degrabă o schiţă spre un roman nescris.  Unul dintre firele narative posibil de urmat. Probabil nu va avea succes la critica românească, însă cred că nici publicul nu se va înghesui să cumpere volumul. Luat aşa cum a fost publicat, poate intra într-un omnibus, însă ar mai trebui 2, 3 texte de dimensiuni asemănătoare. Dacă îl gândesc aşa, textul face sens. Altfel, prea puţin pentru o lectură dintr-o proză de Dan Sociu.

Advertisements

Şi cărţile coboară în Infern

Celebrul artist Antonio Riello a reuşit să ducă imaginea infernală a bibliotecilor arse, fie antice, fie sefeiste, într-o realitate de muzeu. Noua sa expoziţie Ashes to ashes constă în vase de sticlă ce conţin cenuşa rezultată din arderea unor cărţi celebre. Aşa poţi vedea cum arată în realitate, arse până la cenuşă, cărţile care definesc cultura umană. Demersul său, dincolo de doza clară de ironie şi umor, e un gest care celebrează postmodernismul în ambivalenţa sa: creaţie din distrugere. Până la urmă, Antonia Riello nu e decât un artist cu impact social şi politic. Însă unul de-o ingeniozitate care merită studiată.

DIABOLUS IN VITRO

012-RIELLO-AHES-TO-ASHES

Antonio-Riello-Diabolus-in-vitro-Londra-5

20_utopia-web