Duminică cu mers la librărie şi durere de cap

Advertisements

De-ale literaturii…

Uite că citesc, cred, prima cronică scrisă ţais la volumul Cartea alcool, al lui Ion Mureşan. Cronica îi aparţine lui Cristea-Enache şi a apărut în Observator.

Tot în Observator cultural se anunţă nominalizările la premiile revistei. Sunt kile de cărţi şi am impresia că oamenii ăştia, după ce ani de zile s-au certat care mai de care cu lumea, acum vor să se împace cu toţi. Un amalgam de titluri şi autori care-mi lasă un gust amar. Minima decenţă putea să reducă titlurile cu vreo 60%. Dar trebuie să apară şi unii şi alţii, să fie toate editurile de prin toate târgurile, să fie toţi useriştii şi povestea continuă… Oricum, doar câţiva intră în bătălia finală aşa că, deh, arată bine pe siteul revistei…

Am văzut ieri la faţă şi la pipăit cărţile din noua colecţie de la Polirom. Arată aşa şi aşa, hârtie de calitate inferioară, cu caractere de 8,9, nu-mi dau seama. Foarte greu de citit. Ca preţ sunt mult sub oferta editurilor mari, însă la calitate sunt puţin peste cea oferită de variantele scoase de presă. Acum ce să zic, şi bine, şi rău… Calitatea inferioară, titluri foarte bune. Cumva, sunt puţin dezamăgit.

Un titlu anunţat de editura Art mă face curios. Teodoreanu Reloaded. După ce l-am citit în copilărie, ba chiar recitit, nu am avut curajul să mă apuc de el de mult timp. Cred că l-am depozitat undeva în raftul cu mari atracţii ale copilăriei, literatură inferioară pentru adulţi. Sper să mă înşel şi cartea asta să dovedească acest lucru. Mie, că de alţii nu-mi pasă…

Tot la capitolul aşteptări, volumaşul acesta anunţat de Humanitas. Prezentarea e cam lacrimogenă, însă cam tot ce apare la Humanitas de ceva vreme are parte de prezentări stupide. Sper ca romanul să fie unul bun, mai ales că vine dintr-o literatură în care îmi exersez cu plăcere habarnismul.

Lucian-ul lui V. Leac. Un experiment ce trebuie citit.

“(dormitorul: cinci paturi pe partea cu luna, cinci paturi pe partea fără)”

Unu la mână. uncristian are deseori idei bune, ca mai toţi cunoscuţii, de altfel. Diferenţa e că el le şi pune în aplicare: ieftin, underground, mai cu scandal, mai cu negocieri româneşti, mai repede, mai târziu… Cert e că dacă mă întrebaţi câţi oameni cunosc care să investească mult în literatura română, fără să stau pe gânduri, o să încep cu uncristian. Apoi lista poate continua. Una dintre aceste idei era scoaterea unor ebook/audiobook-uri cu autori români, fapt împlinit prin colaborarea dintre charmides şi ninpress: Lucian de V. Leac, Arta scalpării de Khasis şi Poeme de trecere de Doina Ioanid sunt deja disponibile pe blogul “editorului”.

Doi la mână. Vasile Leac nu mai vrea să apară pe coperta volumelor cu numele ca-n carnetul de note şi mai nou e V. Leac sau vleac, un soi de onomatopee pe care doar un personaj din urmuz ar fi ştiut cum să o gestioneze. Eu nu ştiu, aşa că, simplu, vă recomand cd-ul cu ebook Lucian scris de vleac. Conţine un poem experiment, mai clasic, aş spune că de-a dreptul un volumaş de poeme de vreo 30 de pagini.

“întotdeauna înainte de a ieşi deschide microundele/ şterge platoul jena/ închide microundele   deschide microundele   şterge ceva”

Poemul/ poemele/ experimentul Leac se întâmplă într-un azil de nebuni. Discursul, purtat când de o voce masculină, când de una feminină nelinişteşte şi te face să te simţi stingher. Incomodează. Detaliile se amestecă, absurdul devine suprareal, monologul e când blând, trist şi patetic, când uşor nervos, maniacal, repetitiv, isteric. Pentru că ideile îşi pierd coerenţa şi imaginile tind să se estompeze undeva în spatele vocilor, am tendinţa să vă povestesc ce se întâmplă ca şi cum aş încerca să pun cap la cap ceea ce am citit. Nu-i pomenesc decât pe Lucky, robotul galben, construit din pachete de Camel, Bob cel lucitor – robotul Dunhill şi pe Puck, cel care jefuieşte o benzinărie şi se ascunde în Bulgaria. Toţi sunt personaje care luminează discursul sincopat şi poetic, deseori de-o fragilitate a logicii (aşa cum spune şi Rareş pe copertă) care te pune serios pe gânduri şi te obligă imediat la recitire.

Leac e văzut mai peste tot ca un poet glumeţ, care face poante bune, un show pe cinste la lecturile publice şi scrie ironic, vag suprarealist, însă mai tot timpul amuzant. Ei bine, Lucian te face să reconsideri imaginea pe care poate o aveai despre Leac şi să-i citeşti mult mai atent poemele de până acum. În fond, melancolia şi cumva autoironia din acest poem, turnate peste maniera suprarealistă cunoscută din volumele mai vechi ale lui Leac dau rezultatul scontat: azilul prinde contur pe măsură ce citeşti “jurnalul” lui Lucian, contextele se pierd, imaginile descrise nu te orientează mai mult decât ar face-o desenele terapeutice ale unui nebun, referinţele la real sunt aleatorii şi ţin de o memorie afectivă alterată. Leac reuşeşte în câteva pagini să transforme un discurs despre realitate (atât de importantă pentru vocile din poem!!!) într-un discurs despre sentimente şi senzaţii care alterează, modifică şi lucrează minut de minut cu realitatea fără a reuşi să o comunice celuilalt.

“… treceam prin parc cu pachetele goale/ puteam să am acum brevet de inventator… îngrijorat/ ăia din parc   ăia cu ochii roşii   ăia erau obraznici/ şi gunoierii ăştia urlă şi rîd/ trebuie să am grijă   da   să verific salteaua…”

Trei la mână. Un experiment poetic reuşit, însoţit de câteva desene pe măsură. Ca analogie, vedeţi Toxic-ul lui Sagan de la Art. Relaţia text-imagine fucnţionează perfect în ambele volume. Eu unul aş recomanda şi o ediţie pe hârtie, fie şi fără desene. După multele poeme lejere, jucăuşe, cochete, Leac scrie în Lucian pagini întregi de poeme tensionate, depresive, uneori de-o tristeţe bolnăvicioasă. Şi spun acum, cumva meschin, că parcă prefer vocea aceasta celei din Dicţionarul de vise. Oricum am lua-o, un volum ce merită citit.

De-ale literaturii…

De câteva săptămâni citesc Cartea Soarelui Nou, tetralogia lui Gene Wolfe şi mă minunez de cât de bine e scrisă, frazată, dar mai ales de lentoarea detaliilor. De parcă nimeni nu s-ar grăbi, poveştile curg repede sau domol, personajele se mişcă firesc între intrigi şi lumea pe care o descoperi e incredibil de coerentă: dar nu pentru adjective scriu rândurile acestea. Un text despre Gene Wolfe va veni la timpul său. Văzusem că o nouă editură, Alexandria, publică Cartea Soarelui Lung, continuarea tetralogiei, dar şi Ursula Le Guin. Şi cum lucrez într-o librărie, mă bătea gândul să dau de oameni şi să facem un contract de colaborare. Nu de alta, dar titlurile merită şi cititori pentru ele se găsesc. Însă tot căutând pe google, am dat şi de o cronică despre traducerea de la Alexandria, scrisă Haulică, care recomandă orice, mai puţin traducerea. Aşa că am zis pas şi mă îndrept cu gândul spre bookdepository.

Pe egophobia, un interviu foarte bun cu uncristian, interviul l-am citit abia acum şi tot acum aflu că băieţii de la cpl primesc manuscrise propuse spre publicare, nu glumă. Vă daţi seama ce e la poarta Poliromului.

În Observator Cultural, Cristea-Enache îl cam rade pe Dinescu cu al său nou volum de versuri, mult aşteptat. Vorba vine, mult aşteptat. Eu, de pildă, nu-l aşteptam pentru că nu cred că mai poate scrie după atâta timp petrecut printre acte. Nici Cristea-Enache nu crede asta, eu însă încă nu am citit volumul. Care, apropo, se găseşte la Cărtureşti. Cu cd, fără, cu sticle de vin, fără. În Cărtureştiul din Cluj costau 30 de lei bucata, indiferent dacă vrei poezie, sidiu sau beutură. Dovada că omul ştie ce înseamnă marfa capitalistă.

La volume de poezie, merită de luat Miticov de la Paralela 45, neapărat Dimov de la aceeaşi editură cu cele 2 volume-antologie şi, mai mult ca sigur, merită de aşteptat Sociu şi Es. Pop la Cartea Românească.  Nu am văzut încă volumul Ritei Chirian – poker face, scos la Vinea şi nici debuturile de la Brumar, însă acestea din urmă le voi primi la librărie şi revin cu detalii.

Aici, Ştefan Manasia despre Ioan Moldovan şi volumul său de la Cartea Românească, iar daca mai navigaţi pe pagina vimeo a lui Mihai Mateiu găsiţi şi un fragment din lectura de la Cărtureşti, de vinerea trecută.

Şi, să nu uit, mâine de la 5, la Book Corner, lansarea volumului scris de Duţescu şi premiat la Botoşani cu Eminescu pentru debut. Tot mâine, de pe la 6 şi-un sfert, conform tradiţiei, lectură publică şi discuţii la Nepotu’ lui Thoreau în Insomnia.

Aşa că noapte bună…

Un roman epistolar luat de la anticariat cu însemnări melancolice

Zilele trecute l-am primit după o comandă pe okazii.ro. A costat puţin, arată bine şi a venit cu o “prefaţă” ciudată, semnată de Marlene. Iată textul:

“Omul e singur. Trăieşte singur. Familia, rudele, amorul, copiii – totul e iluzie şi deşertăciune! O zi f. urâtă cu ceva frumos adică Chaplin O viaţă de câine şi Evadatul. Când voi muri, sper să mă fi iertat D-zeu pentru clipele de lepădare de El. Cu nervi, cu discuţii contradictorii (cu mama) pe subiecte idioate (mondene), cu imagini ridicole de dimineaţă de preocupări minore (mondene, profesionale, pe chestii de bani), cu proastă dispoziţie în cursul amiezii şi cu convorbiri telefonice seara (fostul pretendent la regie; actualul pretendent – eterna poveste de trei veri: admiterea la regie film-teatru). Carte f. frumoasă în contrast cu lucrurile astea urâte.

Marlene, Bacău, 1 iulie 1978.”

Şi uite cum încep unii să scrie jurnal!