Despre oameni şi literatură cu Adrian Marino

Nu încerc să păcălesc pe nimeni, aşa că nu veţi găsi aici o cronică sau un comentariu despre memoriile lui Adrian Marino. Acum am început să le citesc. O să le vină rândul şi lor, cândva. Ce vreau să scriu ţine mai mult de omul din spatele memoriilor. Ştiu!!! Toată lumea s-a legat de el. Dar trebuie puţin. Aşa că vă dau citate. Două sunt dintr-un interviu luat de Ion Mureşan acum ceva vreme, interviu retipărit în revista Verso (oficial al UBB-ului), primul număr pe martie.

Aşadar, Marino despre poezie şi teorie. Iau citatul dintr-un fragment în care Marino povesteşte cum era la Roma cu Marin Sorescu şi auzind poetul că a luat Marino premiul Herder, se supără grozav:

“Eu eram, totuşi, autor cu nişte cărţi scrise în franceză şi publicate la Gallimard, ceea ce domnul Sorescu nu prea era. E o diferenţă între a publica poezii şi a publica volume groase (subl. mea), cum publicam eu. Mă opresc aici.” O vai!!!

Catalogul mişcărilor mele zilnice, jurnalul lui Radu Petrescu. În data de 27 septembrie, 1947 sunt trecute următoarele:

“A venit O. La 9 şi mama. La româna modernă sunt trecut absent. De ce? Adrian Marino, când am intrat în sala de examen, a protestat Auzi, Pirule, vrea să dea examen! Fii, domnule, om serios!” Cei doi erau colegi de facultate pe atunci.

Tot în Verso, într-un context în care îl cam critică pe Călinescu 😉

“Căci eu nu eram de acord nici cu cu orientarea lui Călinescu jurnalistică, nici în critica literară, unde eu am cu totul alte idei… Dar, vă spun, m-a dezgustat literatura pentru tot restul vieţii mele.”

Atât pentru astăzi.

Cafea şi durere de cap

Trezit pe la 8 de impresia puternică a unui cap zdrobit de durere. Mişcat puţin prin casă. Cafea, baie, calculator, apoi iar cafea. Capul, urmând parcă propriul ritm, îşi plimba durerea de pe o parte pe alta, asemeni picioarelor încovrigite inutil în jurul scaunului. După 30 de minute un algocalmin izbăvitor. Şi iar cafeaua.

Diverse…

Zilele trecute intru în Arizona. La masa de lângă fereastră, 3 prieteni tulburaţi de numărul mare al sticlelor de bere de pe masă. Era 6 jumate după-amiază şi soarele încă nu pierduse din putere. Îi întreb ce fac şi ei “bem”, “bem pentru Polonia.”

Am aflat recent că o cunoştinţă şi-a cumpărat bilete pentru concertele Cranberries şi Massive Attack din capitală. Motiv suficient cât să-mi ajungă să o urăsc tot restul anului.

Lansarea volumului de poezii al lui Adrian Bodnaru. Ştefan, într-un moment de euforie metaforică, crede că poetul nu are un nume potrivit. Mai bine s-ar fi numit Adrian Bondaru. Suna mai poetic!