Lecturi de vară

Julie Otsuka, Buddha din podul casei. Polirom, 2013.

Recunosc că titlul romanului şi nu altceva m-a făcut să iau volumul şi să-l răsfoiesc. Julie Otsuka, prozatoare americană de origine japoneză, a luat cu acest roman două premii care ar trebui să te recomande oriunde: PEN/Faulkner Award şi Prix Femina Étranger. Motiv în plus pentru a citi romanul, nu foarte lung, alert şi incredibil de liric.

Buddha-din-podul-casei-BP2013-670x1024

Povestea din fundal este destul de simplă, însă cu multe detalii noi şi neaşteptate pentru mine. Autoarea descrie industria căsătoriilor aranjate prin corespondenţă, din perioada interbelică, în Statele Unite: mii de fete tinere din Japonia primeau scrisori cu fotografii ale peţitorilor, însoţite de adevărate cv-uri cât mai măgulitoare şi mai fantastice, însă suficient de convingătoare pentru ca familiile să accepte oferta venită de peste Ocean. Aşa se face că fetele se îmbarcă şi pornesc într-o călătorie de o lună de zile cu vaporul către America – tărâm mult visat, privit cu inocenţa şi spaima unor adolescente proaspăt ieşite din spaţiul strict şi plin de cutume al educaţiei japoneze.

Realitatea din scrisori nu corespunde cu realitatea americană, de cele mai multe ori soţii sunt fermieri, zilieri, crâşmari sau adevăraţi vagabonzi trâind de pe o zi pe alta. Scrisorile sunt scrise la comandă, averile descrise sunt copiate din ziare, iar fotografiile chipeşe cumpărate şi ele, aşa cum şi noile soţii au fost cumpărate de la părinţii creduli şi fericiţi că fiicele lor vor face avere în Statele Unite. Viaţa femeilor devine un coşmar permanent: forţate să lucreze continuu, atât pentru a-şi întreţine familia, cât şi pentru supravieţuirea zilnică, hrănite la limita subzistenţei, abuzate sexual, agresate fizic, obligate să se prostitueze pentru a trimite puţini bani acasă, în Japonia, şi pentru a întreţine iluzia căsniciei de succes din scrisori.

Romanul este narat la persoana întâi plural, capitolele sunt construite în jurul unei teme din viaţa femeii japoneze. Frazele poetice, cu pauze de respiraţie largi şi cu o expresivitate păstrată încă foarte bine în traducere fac din lectura romanului o adevărată plăcere. Structura cărţii e simplă, aproape schematică. Julie Otsuka descrie drumul femeilor, sosirea în State, şocul produs de întâlnirea cu soţul real, apoi viaţa de zi cu zi, naşterile, greutăţile, viitorul familiei. Exemplele sunt nenumărate şi tot timpul vocea naratorului comun brodează experienţele prin detalii biografice diferite. Aşa se face că în loc să creeze un personaj central al cărui destin să fie trasat îndeaproape, Julie Otsuka scrie permanent despre un personaj fictiv, comun, modelat din experienţele multiple descrise în capitole.

Fiecare capitol urmează una dintre temele descrise mai sus, cuminte şi exact. Povestea însă şi tonul vocii impresionează în egală măsură.

Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, atacarea insulei Pearl Harbor transformă viaţa şi aşa dificilă a japonezilor, însă cât de cât integraţi în societatea americană la nivelul condiţiei precare a negrilor, într-un proces de ghetoizare asemănător celui prin care au trecut evreii. Populaţia japoneză devine trădătoare prin natura sângelui, violenţele apar din senin, vecinii se transformă în duşmani care îşi apără teritoriul, afacerile sunt interzise sau naţionalizate, pasul către deportări fiind atât de mic şi de firesc încât ziua în care decizia soseşte nu mai ia pe nimeni prin surprindere. Această secţiune finală a romanului trece de la subiectul colectiv feminin la cel neutru – japonezul de orice gen sau vârstă pus în situaţia de a demonstra zilnic o nevinovăţie presupusă şi hăituită îndeaproape.

Recomand acest roman pe care l-am descoperit cu surprindere. O proză de foarte bună calitate şi o tehnică scriitoricească preponderent matură. Curiozitatea mă face să aştept cu nerăbdare traducerea primului roman de autor. Există, evident, şi posibilitatea de a-l comanda în engleză.