Odă femeilor din provincie


Daniel Moșoiu – Țigări umede. Limes, 2018

Pe Daniel Moșoiu îl cunosc de multă vreme. Pe timpuri ne mai întâlneam la diverse lansări, întâlniri culturale sau pe terase clujene. Apoi emisiunile aproape zilnice pe care le ține seara la radio l-au împiedicat sau i-au îngreunat orarul obișnuit, așa se face că acum ne întâlnim doar în cartier, el parcându-și mașina seara în garaj, eu venind de la cumpărături sau muncă. E și ăsta un soi de întâlnire, pe fugă, schimbând câteva cuvinte.

Volumul acesta cred că e debutul său în proză. Mai are un volum de poezie scos acum câțiva ani, dar proză nu știu să fi publicat până acum. De altfel, pe coperta a patra Radu Țuculescu scrie că o parte dintre prozele acestea sunt vechi de mai bine de 20 de ani și autorul a tot amânat să le publice. Cumva, se simte aerul anilor ’80 sau 90′ în prozele acestea. Sunt proze despre viața la țară sau despre viața în mici orașe de provincie, unele localizate chiar în Clujul anilor de după revoluție, cu boema, crâșmele și reperele specifice acelor ani. În unele proze am recunoscut personaje clujene, iar asta mă face să mă gândesc că unele subiecte și personaje despre care scrie Moșoiu au ca sursă de inspirație fie propria biografie, fie biografiile cunoscuților săi.

Subiectele prozelor de aici sunt fie legate de anii de după revoluție (una dintre proze se petrece chiar în decembrie, în timpul revoluției, deși revoluția aici e doar prilej de frustrare pentru că nu poate fi văzută la televizorul defect), fie în anii de dinainte, cu repartiția obligatorie, cu aventurile de la armată sau căsătoriile musai după ce mireasa rămâne însărcinată. Sunt medii melancolice, boeme murdare, presărate cu miștouri ieftine, bancuri și glume misogine, multe apropouri și basme despre cuceririle sexuale. De altfel, exceptând proza despre câteva femei de la salubritate ce bârfesc într-o pauză de muncă, mai toate prozele au ca adversar al personajului central femeia de la țară sau din provincie. Fie fosta soție a unui bețiv, cu un nume legendar – Argentina, devenită un soi de bombă sexi care răpește mințile soldaților fugiți din unitate, fie o chelneriță bine făcută care lucrează în celebra Arizona clujeană și de care se amorezează personajul nostru central, un prozator mai de raftul al doilea, dar cu mari dorințe de a o cuceri printr-un gest care să-l scoată în evidență,  fie femeia deja cucerită, devenită între timp soție, cu copiii plecați la casa lor, care e plictisită până peste cap de soțul ei și de minusurile sale. Spre exemplu, într-o proză soțul, timid și veșnic rămas nepromovat la locul de muncă, se îmbată în ziua salariului și inventează o scuză pentru a justifica „decăderea” de moment în fața soției tiranice, inventând pe moment o presupusă avansare la birou. Într-o altă proză, spre finalul cărții, soțul visează la crăciunul petrecut la țară cu părinții și la momentul în care va tăia porcul și va gusta din șoriciul prăjit, dar tot drumul până acolo e cicălit și apostrofat de soția veșnic nemulțumită de atitudinea sa și de realizările sale profesionale și conjugale.

Sigur că subiectele provincial-boem-casnice nu sunt inedite. Nici stilistic Daniel Moșoiu nu iese neapărat în evidență. Preferă descrierile clasice, lasă vocea personajelor sau gândurile lor să se exprime cuminte, ca mai apoi naratorul să iasă în față când e cazul. Din punctul acesta de vedere Moșoiu e un prozator atent, meticulos, fără să riște mari inovații tehnice, de fapt am senzația că nici nu îi plac foarte mult experimentele literare, cât mai degrabă e atras de schiță, de surprinderea unor personaje, locuri, chiar gesturi care să rămână cumva în memorie. Există, inevitabil, o doză de superficialitate în aceste desene literare, așa cum există ea în tablourile vândute turiștilor cu diverse colțuri dintr-un oraș celebru. Dar, în banalitatea lor, peisajele acelea surprind foarte bine contextul imediat, memoria locurilor prin care turistul a trecut în viteză. Așa e și la Moșoiu, personajele și întâmplările sale tind deseori să devină piese ale unui muzeu al provincialismului nostru, fie el socialist sau de tranziție, așa cum am mai văzut de pildă în prozele unui Alexandru Vlad sau Daniel Vighi.

Până la un punct, îmi pare rău că volumul acesta nu a apărut mai devreme. L-ar fi ajutat pe autor și s-ar fi potrivit mai bine contextului anilor 90′, dar și i-ar fi dat șansa să se despartă de prozele de aici și să scrie altele. Moșoiu e talentat, are spirit de observație, are ochiul format pentru clișeu, pentru eroii boemei, însă cred că îi lipsește exercițiul. O mai mare diversitate a subiectelor și un număr mai mare de proze. Chiar și așa, am citit cu plăcere volumul și vi-l recomand. Probabil pentru cei care au mai prins unele din crâșmele și eroii clujeni pomeniți în volum plăcerea lecturii va fi și mai mare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.