Marea pipeadă – teatru medieval pentru cei mari şi cei mici

marea pipeadă, Iulia Militaru. Brumar, 2010. Preţ librărie 15 lei.

Iulia Militaru (n. 1978) scria  până acum cărţi pentru copii. Volumul marea pipeadă e primul ei volum de poezie, aşadar debutul în literatura pentru adulţi. Cartea a fost recenzată bine, intrând în lista scurtă pentru premii la Gala Tinerilor Scriitori unde a “încasat” tot ce putea lua: Tânărul poet al anului – 2010 şi Tânărul scriitor al anului – 2010. Nu comentez premiile, eu unul aş fi ales altfel. Însă gala cu pricina a fost destul de ciudăţică, de pildă Iulia Militaru nu a intrat pe lista scurtă a premiilor Eminescu, ceea ce mă face să mă întreb cum se pot face liste alternative pentru un premiu de cel mai bun poet într-un an. În fond, numărul de volume ce merită nominalizate e redus, da’ mă rog… La Eminescu a intrat în schimb Naomi Ionică cu un volum venind din aceeaşi zonă tematică, însă mult mai slab. Aşadar, fiecare juriu cu poeţii lui. Dovadă fiind ultimele premii date de USR la care două volume importante (cel al lui Nimigean şi cel al lui Pavel Gheo) nu figurau la capitolul proză. Dacă am trăi în Franţa, ţară în care scriu şi mulţi şi bine, şi sunt şi multe edituri şi cititori, aş înţelege…

marea pipeadă e un volum destul de lung şi destul de greu de digerat de un cititor de poezie. Eu unul l-am citit greoi şi de multe ori l-am lăsat din mână. Ce-i drept nici nu sunt fan al acestui gen de poezie. Cartea e construită din două părţi: marea pipeadă – un soi de epopee în căutarea unui ţinut şi a unei pipe, desfăşurat într-o lume fantastic-livrescă şi partea a doua, vizibil mai slabă valoric, gândită ca un manuscris cu poeme aparţinând unui personaj şi descoperit în pământ etc.

Dacă e să stabilesc o zonă largă de încadrare, atunci trebuie luaţi în calcul Cărtărescu, Simona Popescu, oniricii de primă mână, un pic din suprarealism şi mult din literatura fantasy. Volumul e narativ, în fond un soi de amestec de poezie-eseu-proză-indicaţii scenice, o piesă de teatru care beneficiază de tot ce ţine de arsenalul dramatic şi derizoriu al pieselor de teatru din Evul Mediu. D-l Clau/Clovny (“Sunt un personaj/ Oarecare, fără vr’un semn anume,/ Sunt doar personajul/ Născut într-o zi de târg, chiar în piaţă,/ Când se îmbulzeau toţi să-şi caute marfa”) porneşte în aventura sa către “măreţul oraş al pipelor” având de la început origini de bâlci dickensian. Povestea e încâlcită, cert e că se îndrăgosteşte, dar îi moare iubita şi pentru a scăpa de posibila suspiciune de omor, o taie în bucăţele şi o ia cu el într-o valiza (sau geamantan). Însă înainte de a-i muri fata, eroul nostru îi promite că va găsi o altă păpuşă (un băieţel de celuloid) care să ia locul celei tocmai stricate. Cu iubita moartă şi promisiunea făcută, Clovny pleacă în marea pipeadă pentru a găsi oraşul în care se află “cea mai frumoasă pipă din întreaga lume, pipa care pluteşte printre pisici şi inimioare”.

După cum spuneam, prima parte a volumului e destul de narativă, dovada fiind faptul că se poate rezuma. Însă, în ciuda narativităţii şi a fragmentelor de tot felul, tonalitatea poemelor se înscrie în aceeaşi linie. Fragment de proză, apoi un poem cu rimă, jucăuş-fantastic-ezoteric, apoi un intermezzo livresc (“Trebuie înţeles că orice inteligenţă e doar o mare eventualitate şi că poate fi pierdută, nu ca alienatul care a murt, ci ca o fiinţă vie, ce simte asupra sa atracţia şi suflul…”), 2-3 dialoguri dintr-o piesă de teatru “shakespeariană” şi paginile curg spre 60, adică spre finalul primei părţi. Prea puţine poeme rezistă însă citite separat. În afara angrenajului narativ, poemele sunt jucăuşe, unele chiar bine construite tehnic, dar fără să rămână în memoria cititorului. Un volum de poezie trebuie să ofere minim 5 poeme (criteriu subiectiv, evident, însă decent) care să impresioneze prin valoare şi forţă poetică, ceea ce nu am găsit aici. Totodată volumul oboseşte, dând senzaţia deseori de dezlânare. Ai impresia că nu un criteriu anume  în construcţie, cât mâna care scrie dusă de ritm decide lungimea, numărul figurilor de stil, ansamblul final. Aceste neglijenţe plictisesc şi chiar îngreunează lectura.

(credit foto: http://colocviu2011.wordpress.com/)

Autoarea stăpâneşte bine construcţia formală a unor poeme. Formele fixe, ingeniozitatea unor rime sunt plusuri ale volumului. Scriind diferit faţă de colegii de generaţie, predispoziţia pentru o formă clasică în poeme şi o narativitate fantastică, barochizantă, o aduce pe acelaşi drum pe care un Radu Vancu, de pildă, îl cunoaşte bine şi în care se descurcă lejer. Concurenţa însă e puternică, dar trebuie să recunosc, că, spre deosebire de Naomi Ionică, Iulia Militaru e ajutată de un vocabular suficient de expresiv cât să de-a culoare rimelor. Influenţa literaturii pentru copii ajută dar şi deranjează: o parte bună din vocabularul folosit se adresează cu predilecţie celor mici. Fără o stilistică şi o construcţie fină a versurilor, rezultatul narativ obţinut plictiseşte (mă repet), ducând doar la jocuri de cuvinte şi sintagme. E adevărat, asta face şi Dimov, şi Brumaru, şi Foarţă. Dar de fiecare dată intenţionalitatea ironic-subversivă, de pastişă sau intertextuală lărgeşte simbolistica iniţială a vocabularului, ducând-o în zonele care au devenit ulterior mărci de stil ale acestor poeţi. Multe fragmente din marea pipeadă nu se salvează de această dublă intenţionalitate, limitându-se la simpla diversitatea a vocabularului şi a prozodiei.

Partea a doua a volumului, un soi de manuscris apocrif al călătoriei epopeice (jurnal pentru Claudia) suferă tocmai de lipsa unei structuri cadrice ce salvează prima parte. Paradoxal, deşi poemele sunt bine numerotate şi înregistrate în structura manuscrisului. Aici, în partea a doua, iese cel mai uşor în evidenţă lipsa de valoare individuală a poemelor. De aceea, doar câteva rime bune, unele versuri luate separat, rareori fragmente care să merite a fi citite.

Rezumând cele mai de sus, Iulia Militaru are talent poetic, însă cred că duce lipsă de ceea ce s-ar putea numi disciplină a construcţiei. O selecţie mai eficientă, o corectură şi o “sită” mature ar tria ceea ce e bun de balast. Atât timp cât scrie gândind volumul într-un proiect epic, poeziile se “salvează” şi volumul place criticilor şi, probabil, cititorilor. Însă acesta e doar un prim pas. Ceea ce se observă, în stadiul acesta, e că influenţa cărţilor de copii nu o ajută foarte mult. Mi-aş dori să pot citi un poem de Iulia Militaru şi să spun sigur că ar putea intra într-o antologie de poezei a unor autori diferiţi. Momentan, e greu de găsit poemul acela.

 

 

Advertisements

Blog at WordPress.com.

Up ↑