La o primă impresie, Paralela 45 a luat faţa Poliromului în ceea ce-l priveşte pe Livius Ciocârlie. Volumul “Cu faţa la perete” (Cartea Românească, 2010, 24.95 lei) dă senzaţia de fabricare, de facere pentru tipar. Împrăştiat şi divers, ca mai toate jurnalele-eseuri ale lui Ciocârlie, cartea devine un soi de comentariu al unor fragmente mai vechi ale autorului (parte nu tocmai reuşită), mici inserţii critice şi notaţii zilnice (zonă în care Ciocârlie excelează) şi un pseudocomentariu fragmentar la “personajul” Bernardo Soares, de multe ori savuros, uneori mai poticnit. Per ansamblu, aleg “Cartea cu fleacuri”, parcă mai personală şi mai naturală.

“Prima operaţie a unui critic de întâmpinare ar trebui să fie citirea atentă a două, trei pagini (mie îmi ajunge una). Să-şi dea seama din ce categorie face parte Scriitorul. Abia după aceea să citească totul, ca să afle dacă acesta a reuşit sau nu, la nivelul lui.” (Livius Ciocârlie) Şi ce te faci dacă autorul a reuşit la nivelul lui, însă nivelul, vai nivelul!

Tot Ciocârlie:  “Clasificarea în artă e ca un desen pe nisip pe care mereu l-ar spăla valul şi mereu s-ar reface, modificat. Privirea de ansamblu simte nevoia să pună ordine în haos, privirea de aproape, mioapă, constată că nici un artist nu se lasă clasificat.” Las că nici cu cea mioapă nu mi-e ruşine. De aceea dau greş, unul după altul, mai toate volumele care vor să facă ordine în poezia contemporană.

Advertisements

Blog at WordPress.com.

Up ↑