Search

Bun de tipar

Hotel Cosmos. Un volum de poezie SF apărut la editura Fractalia

frACTalia e o editură de nișă. Publică poezie experimentală, teorie, așa că, dacă mă întrebați pe mine, apariția acestui volum aici e cum nu se poate mai potrivită. Hotel Cosmos. Poezie românească SF (apărut la târgul Bookfest în vară) e un volum care adună undeva la 30 de poeți, mulți dintre ei foarte cunoscuți celor care citesc poezie douămiistă sau chiar mai recentă. Excelent realizat, pe o hârtie plăcută, cu multe ilustrații și bine pus în pagină, experimentul coordonat de V. Leac e o idee excelentă, chiar dacă nu știu ce priză poate avea la publicul din România. În fond, e poezie.

Afară există și o asociație dedicată poeziei SF și Fantasy, aici găsiți siteul ei. Există discuții despre rolul poeziei SF în cadrul literaturii SF, despre impactul ei și se organizează festivaluri și se dau premii. Aici un articol din Locus despre vizibilitatea acestui gen poetic. La noi nu am văzut să se pună în discuție acest lucru, iar siteurile și revistele online dedicate literaturii SF și Fantasy nu au spațiu și pentru așa ceva. O explicație comodă ține de lumea închisă a celor care scriu SF în România și care, o bună parte dintre ei, din ce am răsfoit prin librărie, sunt din punct de vedere literar la nivelul începătorilor. Publică în tiraje mici, se laudă reciproc, însă relevanța operelor lor în piața de carte și în conștiința cititorilor e nulă. Deci, e clar că un asemenea volum nu putea veni decât din partea unor scriitori „cu acte în regulă”, care măcar stilistic să poate scrie poezie și nu niște încercări copilărești.

Dincolo de talentul fiecărui poet în parte de a scrie texte pe o temă dată, cred că SF-ul e o lume destul de alien pentru unii dintre poeții antologați, textele având vag legătură cu titlul volumului. E drept, pentru unii scriitori, SF-ul se reduce la cele mai banale stereotipuri: nave, adn, roboți, drone și operații chirurgicale. Există și câteva texte excelente, există multe prozo-poeme la care mi-am pierdut răbdarea destul de repede. Și încă nu am citit tot volumul, l-am răsfoit curios să văd ce scrie fiecare poet în parte. Lipsește din antologie Ovio Olaru, un poet clujean al cărui volum de debut avea pe alocuri o tematică SF și cred că mi-ar fi plăcut să citesc câteva texte de Mircea Cărtărescu, scriitor care nu s-a ferit de lumea și vocabularul SF în operele sale.

Însă volumul e consistent, poeții extrem de diverși și unii chiar reușesc să-și suprapună poeziile pe tema indicată. E un început bun și sper să ducă și spre o antologie de poezie fantasy. Apoi horror și tot așa. Experimentele de acest gen îmbogățesc literatura și cred că oferă scriitorilor posibilități de a se juca cu poezia cum nu ar fi făcut-o singuri, într-un volum de autor. Nu m-am omorât după textul introductiv (forțat, din punctul meu de vedere). Aș fi preferat o mini-prezentare a poeților, mai ales că unele nume sunt complet noi pentru mine. Eventual un text despre poezia SF din literatura românească de până acum. Dacă există, când a apărut și cu ce ocazie. Măcar cea SF-multilateral-dezvoltată din literatura comunistă 🙂

Însă e un experiment care mi-a plăcut mult. Și pe care îl recomand.

Cumpără romanul de pe siteul editurii frACTaliacartepedia.ro sau din librăriile Book Corner sau Librarium Universității, dacă sunteți prin Cluj. Ocazie cu care putem să stăm și de vorbă, preț de câteva minute.

Cum se începe un roman #3

„Cărturarii, neștiutorii într-ale buchiilor și potlogarii, fețele preacinstite, pilangiii și poponarii au zvonit, dezvăluit, povestit și destăinuit că la 7079 de ani de la Facerea Lumii, la 1681 de ani de la venirea lui Iisus Mesia și la 1902 de la împlinirea hegirei se afla pe lume un oraș faimos prin zarva sa, care se numea Konstantiniye. Umbla vorba că vasele marinarilor genovezi care ajunseră aici pentru prima oară fuseseră călăuzite de un pescăruș alb ce zbura în întuneric, numai că, după ce aceștia puseseră piciorul pe uscat teferi și nevătămați, lifta pe nume Pandus, care le era cârmaci, iscodise și dibuise cuibul pescărușului, pe care-l socotea a fi Mesia, și cum, după credința lor, era legiuit să mănânci din carnea lui Iisus, îl fripsese și se ospătase cu el.”

traducere de Luminița Munteanu

 

Mihai-Dan Pavelescu – premiul pentru cel mai bun traducător la The European Science Fiction Society (ESFS) Awards 2019

Și coperta de astăzi din Observator Cultural:

Astăzi redactor-șef al editurii Paladin, fost coordonator al scurtei și excelentei colecții de SF și Fantasy de la editura TREI și unul dintre creatorii colecției Nautilus de la editura Nemira, cel mai celebru brand din piața noastră editorială, dacă vorbim despre aceste genuri literare.

În același timp, un excelent traducător, astfel că multe dintre rafturile bibliotecii mele sunt burdușite cu titluri traduse de MDP. Cum, sper să tot adun și viitoare titluri. Aștept Artemis de Andy Weir (poate anul acesta la Paladin), așa cum aștept noile Reynolds la Nemira (pe care mai mult ca sigur le voi citi totuși în engleză).

Robert Jackson Bennett – City of Miracles. The Divine Cities III.

Notă Goodreads: ⭐ ⭐ ⭐ ⭐ ⭐

Despre seria acesta a lui Jackson Bennett nu am decât cuvinte de laudă. E cea mai bună serie fantasy citită de mine (și terminată) în ultimii ani. Despre primul volum (apărut la noi la Paladin în 2017, însă în colecția de SF, deși cred că există clar argumente în favoarea dozei mai mari de fantasy decât sf) am scris puțin aici. Despre al doilea găsiți aici o recenzie. Am ajuns la al treilea și uite că au trecut deja aproape trei ani și nu aud nimic despre continuarea seriei la noi. Păcat, pentru că Bennett e una dintre comorile pe care le are Paladinul în curte. Are o serie nouă începută, plus alte romane scrise, deci material suficient pentru tradus.

Bennett reușește să arunce în fața cititorului o lume în care zeii încă există, sunt palpabili, iar puterile și capriciile lor nu sunt deloc de neglijat. Și o face atât de realist încât pentru moment nu am un alt exemplu în cap de roman căruia să îi iasă această „realitate” fără a fi puțin pueril sau young adult sau a-ți cere mari eforturi  în a nu-ți da ochii peste cap. Lumea din romanele lui Bennett copiază mult din lumea noastră, avem rase și continente pentru care poți găsi sursele de inspirație, însă atenția pentru arhitectură, pentru contextul antropologic, tradiții, limbă, obiceiuri, atenția cu care sunt construite zeitățile și fiecare cult care însoțea aceste zeități depășește tot ce am citit până acum.

Însă să vorbesc puțin și despre al treilea volum care începe brusc cu anunțul că personajul central din primul roman și păpușarul din al doilea volum – Shara Komayd – a fost ucisă într-un atentat. Despre acest lucru află cu surprindere și groază Sigrud je Harkvaldsson, fostul ei asistent, în fapt un asasin perfect, un bărbat care a sfidat de-a lungul timpului suferința și moartea. Și, un rege care a ales să-și părăsească pentru Shara poporul și familia. Dacă în primul roman Sigrud e doar pumnul Sharei, începând cu volumul doi are propria poveste și ia propriile decizii, înfiorătoare deseori. Destinul nu îi ieste deloc favorabil. Iar al treilea roman îi e dedicat deplin. Sigrud, retras de restul lumii, la mai bine de zece ani distanță de când lupta alături de Shara, află că singura persoană pentru care merita să mai trăiască a fost ucisă. Așa că nu e de mirare că părăsește tot și se reîntoarce pentru a răzbuna moartea fostului prim-ministru al imperiului.

Două lucruri află Sigrud. Shara avea o fiică adoptată pe care o ținea ascunsă de ochii lumii și care a dispărut după moartea mamei sale și faptul că Shara, după ce s-a retras din funcția de prim-ministru, a continuat o campanie insistentă de a aduna copii orfani în câteva orfelinate despre care nu se știe nimic. Copiii orfani, după cum urmează să simtă pe propria piele Sigrud, sunt copiii fostelor divinități, având ei înșiși puteri divine. Iar unul dintre acești copii pare să fie în spatele atentatului care a dus la uciderea Sharei. Nimeni nu știe mai nimic, însă Sigrud e insistent, reușește să supraviețuiască oricărei capcane și are de partea sa o soartă favorabilă cumva care îl ajută să iasă la liman de fiecare dată. Lucru care nu e tocmai întâmplător, însă nu voi spune mai multe. Cum nu am de gând să povestesc nici despre ce urmează în roman. E clar că lupta dintre zei, apoi oameni și zei, ajunge acum la un nou capitol: lupta dintre copiii zeilor și cei care îi urmează. Pentru Sigrud și cei care îi sunt alături în acest război lucrurile sunt deja complicate și devin din ce în ce mai complicate. Iar personajul nostru se reîntoarce în Bulikov, capitala fostului imperiu, acolo unde a început de fapt povestea sa și a Sharei.

Va pot spune că romanul e bine scris, povestea nu plictisește și nici nu stagnează, de altfel am impresia că Bennett a început să scrie din ce în ce mai bine, de la un roman la altul. Evident, intrigile, suspansul, și multe surprize aruncate de autor în text fac ca întreg romanul să se citească repede și să te țină alături până spre ultimele pagini. Avem din nou conflicte, artefacte divine, copii divini dar și zeități și multe, multe altele. Primul roman părea unul construit pe o intrigă polițistă, al doilea pe un scenariu horror. Al treilea e un thriller fantasy care cucerește și încheie o serie excelentă, de cinci stele. Robert Jackson Bennett e unul dintre autorii de de primă mână din fantasy-ul contemporan.

Cum din noua trilogie (las copertele primelor două volume mai jos) nu a apărut decât primul volum (al doilea e programat pentru 2020), probabil voi mai aștepta și voi citi alte romane ale autorului. Vă recomand seria și sper să fie terminată de Paladin. Ar fi una dintre veștile cele mai bune de pe piața noastră de traduceri.

 

Pe repede înainte #5

Astăzi despre Atwood, CIA, super-eroi negativi, iarăși Sanderson (am făcut o fixație?!)

Cum tocmai a apărut în engleză Testamentul de Margaret Atwood, continuarea romanului Povestea slujitoarei (ultima ediție la noi la editura Paladin), roman publicat în 1985, deci cu 34 de ani în urmă, am găsit o listă de continuări la romane celebre care e destul de interesantă, așa că o las aici. Zic interesantă și pentru că nu am citit o bună parte dintre titlurile din listă. Nici romanele inițiale, nici continuările. Însă e bună pentru notat cărți viitoare. Ah, și din ce am găsit pe net, traducerea în română va apărea la editura Paladin sau la editura ART la Bookfest, în mai 2020.

Pe Hotnews o știre amuzantă despre un fost agent CIA care candidează la Congres. Clipul de prezentare al candidaturii seamănă cu trailerul unui film. însă nici povestea lui Valerie Plame nu e de ici, e colo. Mai multe aici, iar videoclipul mai jos. Mă gândeam că și noi am fi putut avea o astfel de candidată, cu prezentare pe măsura cv-ului 🙂

Dacă vă uitați la seriale cu supereroi, înseamnă că ați dat și peste recentul The Boys, care are la bază o serie de benzi desenate. Povestea e similară poveștilor DC Comics sau Marvel, doar că în oglindă. Majoritatea supereroilor sunt negativi, iar toate clișeele din filmele celebre sunt ironizate și duse spre extremă prin multă violență, cinism și umor negru. Am văzut primul episod, probabil voi mai încerca câteva:

Ce vreau să zic e că există și o serie de romane, ce-i drept young adult, cu eroi negativi. E scrisă de Sanderson, iar la noi a apărut doar primul volum și există speranțe pentru al doilea în curând. E o serie bine scrisă, un soi de x-men negativ, antrenant-colorată și deloc plictisitoare. Evident, dacă nu ai pretenții pentru altceva. Însă e un Sanderson cinstit care mi-a plăcut. Mai jos coperta:

Pe repede înainte #4

Azi e despre Ferrante, cocoși, Sanderson și altele…

Pe 7 noiembrie apare un nou roman de Elena Ferrante, autoare care îmi place (i-am citit toate romanele, mai puțin celebra tetralogie). Nu știm încă numele cărții, însă putem presupune că la Bookfestul din vara lui 2020 îl vom avea tradus și la noi. Știrea aici.

Mai jos ediția în două volume din Oathbringer de Brandon Sanderson, al treilea volum din seria Arhiva luminii de furtună (cum e tradusă la noi). Cum Paladinul a preferat ediții duble pentru fiecare volum (nici nu știu dacă se putea edita într-un singur volum fiecare ediție de aproape 1500 de pagini), e foarte probabil că așa va arăta și în limba română. Când ne vom bucura de ea 🙂

Cine mă cunoaște, știe că sunt mare fan al cocoșilor și găinilor. Ce să fac, m-am născut la țară! Știu cocoși care să „sară-n cap”, să te cam fugărească prin curte etc. Însă de cocoși criminali nu am auzit până acum. Iată că totuși în Australia o așa arătare a reușit și performanța aceasta. Știrea despre femeia ucisă aici.

Și dacă tot suntem la capitolul cocoși, o altă știre desprinsă parcă dintr-un roman, m-a făcut să zâmbesc zilele acestea. Un cocoș a câștigat un prim proces intentant împotriva lui de către vecinii supărați că face zgomot prea mare dimineața când își trezește, probabil, consoartele. Procesul e ciudat, însă povestea aș vedea-o repede pusă într-un roman de Roald Dahl, de pildă. Știrea despre Maurice, așa se numește cocoșul, aici.

Sticletele de Donna Tartt, o prozatoare care zăbovește deja de câțiva ani în raftul meu cu cărți de citit și la care sper să ajung în curând, e ecranizat anul acesta, iar filmul apare undeva pe la mijlocul lunii septembrie. Romanul e tradus la noi de către editura Litera și încă se găsește în librării, așa că recomand să puneți mâna pe el. Nici filmul nu pare rău din trailer:

The Guardian publică o listă cu 100 de romane pentru vacanța de anul acesta. Cum eu încă nu am pus mâna pe un concediu, așa că septembrie-octombrie poate sunt luni mai norocoase, și nu cred că sunt singurul în situația aceasta, vă invit să căutați. Nici nu știți peste ce minune puteți da! Din ce văd, multe dintre cărți sunt pe listele de viitoare apariții și la noi, iar unele sunt deja pe rafturile librăriilor. Lista aici:

Numele meu este Lucy Barton sau despre suferința mamelor

Elizabeth Strout – Numele meu este Lucy Barton. Litera, 2017.

Notă goodreads: ⭐ ⭐ ⭐ ⭐

Lucy Barton e o scriitoare aflată la început de drum, internată în spital pentru o infecție încă nedepistată. Urmează să petreacă câteva săptămâni în spital, departe de soțul ei și de fiicele sale, iar absența celor dragi îi provoacă o anxietate puternică. Suntem în anii ’80, iar Lucy a debutat cu câteva povestiri în reviste. În salonul în care e internată își face apariția mama ei, mamă cu care nu mai ținuse legătura după căsătorie. Întâlnirea dintre cele două e emoționantă și pe măsură ce citim, ne dăm seama că legătura mamă-fiică își reface forțele pierdute. Prin intermediul amintirilor și al zilelor petrecute împreună, Lucy redescoperă viața uitată, senzația de acasă și de protecție pe care o oferă vocea și ticurile nervoase ale mamei sale.

Romanul e povestit din punctul de vedere al lui Lucy, la mulți ani distanță de acel moment important din trecutul său. Mama ei a stat în spital, alături de ea, doar câteva zile. Însă acele câteva zile au ajutat-o să-și înfrunte amintirile nu tocmai plăcute din copilărie și să descopere o iubire maternă a mamei sale pe care nu o văzuse atunci când a decis să părăsească casa de la țară. În acei ani Lucy nu trece printr-o căsnicie tocmai fericită, deși ține la soțul ei și își iubește mult fiicele. Însă poveștile mamei, amintirile și bârfele despre personaje de-acasă și poveștile ciudate despre fratele ei refac cumva biografia personajului, cu toate urcușurile și căderile sale.

Roman despre relația mamă-fiică, excelent redat prin dialoguri și prin atmosfera intimă a salonului de spital, însă și un roman despre scris și despre cum un scriitor poate lucra la propriile proze și la propria viață, fără să falsifice sau să retușeze intențiile personale. Un roman despre o mamă nevoită să rezolve o căsnicie cu multe bătăi de cap, înfricoșată uneori de amintirea propriei familii, deloc perfecte. Însă traumele din trecut pot ajuta și clarifica propriile decizii viitoare.

Elizabeth Strout reușește convingător să redea fragilitatea și ezitările personajului Lucy Barton, transformând o poveste neplăcută de viață, dar simplă și relativ scurtă, într-un soi de doză concentrată care să țină loc unui întreg bildungsroman. O poveste care cucerește cititorul și convinge, în egală măsură, că avem în față o scriitoare excelentă.

Cumpără romanul de pe siteul Editurii Litera, cartepedia.ro sau din librăriile Book Corner sau Librarium Universității, dacă sunteți prin Cluj. Ocazie cu care putem să stăm și de vorbă, preț de câteva minute.

Viitorul sumbru din Cronicile lui Bradbury

Notă Goodreads: ⭐ ⭐ ⭐ ⭐

Se împlinesc aproape 70 de ani de la apariția Cronicilor marțiene și cartea aceasta se citește și astăzi cu plăcere și entuziasm în ciuda faptului că literatura SF din anii ’50 e plină ochi de idei stereotipe, de frica proaspăt-instalatului război rece și de o viziune a viitorului deseori ridicolă. Însă romanele bune din acești ani rezistă tocmai prin procentul sănătos de literatură mainstream pe care îl conțin. E vremea romanelor psihologizante, romanelor obsedate de umanitate, de viitorul și de supraviețuirea speciei. Cadrul SF e doar un pretext pentru a pune în scenă diverse ipoteze privind destinul nostru.

Ediția Paladin, cea pe care o am și care e cea mai recentă de la noi (traducere Mihai-Dan Pavelescu) e, dacă am calculat bine, a patra ediție de la noi. O să las mai jos copertele edițiilor anterioare. Cum până în anii 2000 piața editorială era un soi de vest sălbatic, e posibil să mai fi apărut ediții de care să nu știu.

De altfel, trebuie să remarc faptul că unul dintre lucrurile excelente făcute de Editura Paladin ține de reeditarea (sau publicarea pentru prima dată) a unor romane clasice din istoria literaturii SF, Fantasy sau Crime-Noir. Ediții cartonate, prețuri decente, așa cum merită mulți dintre autorii publicați: Asimov, Arthur C. Clarke, Stanisław Lem, Clifford D. Simak, Silverberg, Heinlein și mulți alții. Ca să numesc doar autori de SF. E un program de recuperare, cu care poate unii cititori nu sunt de acord, însă e un program excelent care aduce în biblioteci edițiile acestea superbe, adevărate ediții de colecție.

Cronicile marțiene e o antologie de proze scurte care prin personajele și spațiul comun au coerența unui roman. O viziune sumbră asupra viitorului speciei umane pe Pământ (un război nuclear total va distruge civilizația așa cum o știm), dar și în spațiu. Marte, populat cu o rasă veche, pentru care conflictele țin de istoria lor, dedicându-și timpul în prezent trăirii vieții și contemplării, va fi distrus atât de boli, cât și de violența coloniștilor ajunși în cele din urmă pe planetă. Întâlnirile, scurte de obicei, sunt ciudate. Se pare că marțienii sunt extrem de empatici, până la a citi gândurile, sentimentele oamenilor și a lua forma ființelor lăsate de coloniști pe Pământ. Lucru care va crea confuzie, frică și va duce în cele din urmă către finalul prevăzut. O planetă pustie, abandonată, care găzduiește atât urmele civilizației marțiene, cât și urmele noilor orașe umane, părăsite pentru conflictul de pe Pământ.

(credit foto: lithub.com)

Povestirile sunt plasate în timp în jurul anilor 2000. Multe dintre ele au ca subiect tocmai lașitatea și agresivitatea umană. Unii fug de frica războiului, pentru a ucide la rândul lor gazdele de pe Marte. Negri, majoritatea servitori în anii 2000, părăsesc planeta pentru o lume mai bună. Însă nimic mai bun nu îi așteaptă pe planeta secetoasă. Oamenii duc cu ei atât speranțele, cât și trecutul, moștenirea lor sângeroasă. Dacă pe Pământ războiul nuclear (suntem în plin război rece și frica de războiul nuclear e mai mare ca oricând) distruge civilizația și avansul tehnologic, pe Marte oamenii nu sunt capabili să înțeleagă civilizația marțiană. Așa că o distrug, refăcând orașele ca un soi de copii ale celor de-acasă. Marte un soi de continent nord-american (în fond marțienii în prozele lui Bradbury sunt uciși de o boală umană, tratabilă în cazul oamenilor) care urmează să fie decimat, pustiit, pentru a fi colonizat și refăcut după chipul vechii Europe.

Analogiile, ironiile și trimiterile către istoria umanității sunt vizibile, fiind aplicate în tușe groase. Însă tocmai aceste stridențe fac din prozele lui Bradbury texte valoroase. E posibil ca viziunea sa asupra unei civilizații extraterestre să fie desuetă, comică, aproape caricaturală. Însă nu cred că l-a interesat foarte mult pe Bradbury cum arată și ce fac marțienii. Interesul său ține de umanitate. Cum ne comportăm în spații noi, cum relaționam cu ceilalți. Și, la toate capitolele, oamenii pierd.

Unele proze sunt amuzante, altele tragice, unele sunt ironice și detașate, multe dintre îți lasă un gust amar, dezolant. Cert e că volumul acesta merită citit, e o bijuterie a prozei de gen din anii săi de aur. La Paladin, mai sunt publicate Omul ilustrat și Fahrenheit 451. Urmează să fie traduse Dandelion Wine și Something Wicked This Way Comes, așa că și 2020 sună foarte bine.

O recenzie care mi-a plăcut o găsiți pe blogul cititorsf. Puteți cumpăra cartea de pe siteul editurii Paladin, de pe cartepedia.ro sau din librăriile Book Corner sau Librarium Universității, dacă sunteți prin Cluj. Ocazie cu care putem să stăm și de vorbă, preț de câteva minute.

Pe repede înainte #3

Brandon Sanderson anunță că a ajuns la 50% cu scrierea volumului 4 din seria „Arhiva luminii de furtună”, din care la noi Paladin a tradus primele două (ce-i drept în patru cărți groase, cartonate). Fiecare volum din serie e imens, așa că un cititor de fantasy nu poate fi decât în al nouălea cer cu seria aceasta. Cum la noi tocmai a apărut volumul doi, sperăm ca pe la anul să avem ceva vești privind traducerea volumului trei. Sanderson crede că există șanse să publice volumul 4 la sfârșitul anului viitor. Mai jos un update (cu multe informații de tip spoiler din volumele precedente):

Am citit cu plăcere interviul cu George R.R Martin realizat de Marian Coman. Deși nu spune nimic despre ultimele două volume ale celebrei serii (deci mai amân să o citesc), Martin pare un tip optimist și încă plin de idei. Aștept întoarcerea lui către SF. Asta chiar mi-ar face o mare surpriză. Interviul aici.

Dacă a doua jumătatea a anului nu se anunță grozavă în ceea ce privește traducerile de SF și Fantasy (voi mai reveni la capitolul acesta), pe piața engleză e agitație mare. Las mai jos un link cu viitoare apariții, de la sf, fantasy, YA, horror și tot ce doriți. Așa, la o primă privire, romane noi de Stephen King, Margaret Atwood, Joe Abercrombie, Joe Hill, Philip Pullman, Robert Jordan, Brent Weeks, Liu Cixin, Peter F. Hamilton, Claire North, Ben Aaronovitch, Brandon Sanderson sau Jeff VanderMeer. Autori excelenți pentru toate gusturile. Lista aici.

 

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑