BAS şi Dana Pîrvan-Jenaru la Book Corner. Discuţii despre Mihail Sebastian şi literatura noastră cea de toate zilele

lasnare-jenaru

 

stanescu

Advertisements

Un album şi o nouă carte de Alexandru Vlad

Pentru că tot ascult de ceva vreme albumul dau mai jos două linkuri către youtube. The Something Rain – ultimul album scos de cei de la Tindersticks merită câteva dimineţi cu cafea şi muzică pusă pe repeat.

Dar şi

Şi acum cartea:  Măsline aproape gratis, Alexandru Vlad. Eikon, 2012.

coperta Masline aproape gratis

Alexandru Vlad e unul dintre cei mai cunoscuţi optzecişti clujeni. Destul de retras, greu de scos la o bere şi-o poveste, mai tot timpul pe străzi cu pipa şi pălăria prea bine cunoscute, prozatorul a scos la Charmides în 2011 un roman bine primit de public şi de presa de specialitate: Ploile amare. Şi, probabil, că nici nu se putea altfel. Un pic mai devreme, editase un volum de povestiri, texte de presă, memorii, un amestec discret din fiecare în spiritul unui Julien Green american, la editura Dacia XXI. Editură cu destin ciudat şi apariţie editorială cu destin asemeni editurii. Volumul avea un tiraj minuscul, greşeli de tipar cât să laşi cartea de zeci ori din mână la fiecare pagină şi să drăcuieşti redactorul inexistent, ce mai atâta poveste! Un volum ratat.

Apariţia la Gaudeamusul din toamna anului trecut a unei noi ediţii face nu doar o favoare cărţii, însă repară tot ceea ce trebuia reparat în varianta precedentă, văzută de o mână de oameni. Aşa că firesc, ediţia de faţă nu e doar o ediţie corectată şi revăzută, ci şi un substitut al primei, preluând cumva rolul prim. Lucru vizibil şi în carte, unde nu e specificată ediţia.

Volumul reuneşte, aşa cum am precizat mai sus, texte de factură diferită. Autorul le spune “proze asortate”. Publicate o bună parte în reviste (Vatra, Observator cultural, Familia), povestirile au farmecul gazetăresc britanic şi vocea naratorială a unui american. Fie că e vorba de-o proză scurtă, un fragment biografic, fie că e o întâmplare sau doar o reacţie la vreun eveniment media, discursul şi vocea autorului păstrează constant jocul între proză şi stil jurnalistic. Cinic, deseori ironic, moralist în detalii, nu în concluzii, deschis ca pelicula fotografică către fiecare scenă descrisă, Alexandru Vlad devine un soi de cronicar al micilor întâmplări clujene. Volumul reia ideea construcţiei narative din spatele unei cărţi precedente – Curcubeul dublu (Polirom, 2008), amestec de proză şi confesiune, îmbinate natural şi parcă de nedespărţit.

S-a scris mult despre eleganţa stilului prozelor lui Sandu Vlad. Despre fraza minuţios elaborată, portretele bine conturate, asemeni unui Groşan nepus pe şotii, despre naturaleţea şi deseori directeţea scrisului. Alexandru Vlad e genul de scriitor care nu lasă nimic la întâmplare, iar eşafodajul textului e greu de întrezărit şi de scos în faţă. Subtil mânuitor de personaje şi-ntâmplări, proza scurtă îi permite să se joace după propriile mofturi. Aşa că cei care au citit recentul Ploile amare trebuie să aibă alte aşteptări: întâmplări din timpul revoluţiei, mici certuri scriitoriceşti, ciudatele şi eternele poveşti din satul ireal al naratorului (spaţiu exploatat din plin în Curcubeul dublu), mici notaţii sau improvizaţii narative plecând de la un simplu detaliu fac din acest volum un soi de manual de scriere creatoare. Există un gest, o amntire sau o simplă întâlnire cu un prieten care declanşează firul narativ în fiecare povestire. Însă, citind până la capăt volumul, senzaţia cea mai persistentă e cea de lejeritate, de comoditate în sensul liniştit al cuvântului: Alexandru Vlad te lasă să crezi că ar putea scrie proză oricând şi oricum. Frazele curg, se leagă între ele, aproape nimic nu e strident.

De remarcat, pe final, personajul central mânuit cu mare desăvârşire: prozatorul Alexandru Vlad. Autorul îşi joacă deseori propria imagine în texte sau, mai bine spus, se joacă cu propria imagine – cea de prozator ciudăţenie pentru sătenii tihniţi cu ale lor, de prozatot cu pălărie şi pipă plimbându-şi amintirile şi ideile prin urbea clujeană. Sunt câteva scene memorabile, aşa cum şi câteva povestiri ies în faţă, meritând să fie incluse în antologii. Una peste alta, un volum foarte bun, de citit pe îndelete, aşa între două romane. Pentru relaxare, pentru întâmplări şi pentru farmecul prozei lui Alexandru Vlad.