Search

Bun de tipar

Category

de citit

Coșmarul Samanthei Schweblin

Samantha Schweblin – Vis febril. Litera. 2019.

Notă Goodreads: ⭐ ⭐ ⭐ ⭐

Am auzit despre scriitoarea argentiniană în momentul în care a fost nominalizată cu acest scurt roman la Premiul Man Booker International. Apoi am aflat că era inclusă de Granta pe lista celor mai promițători scriitori sub 35 de ani ce scriu în limba spaniolă, o nominalizare extrem de importantă. Am verificat acum și din lista aceea, la o primă vedere, îmi sună cunoscut doar Andrés Barba și Alejandro Zambra. Am citit câte ceva din cei doi autori și nu prea mi-au plăcut. În fine, nu e foarte relevant acum. „Vis febril” (traducerea titlului urmează traducerea din engleză, în original titlul cred că e Distanța de protejare sau de protecție, ceva asemănător și extrem de important pentru subiectul cărții) a primit Shirley Jackson Award pentru novella în 2017. Un premiu acordat, după cum îi spune și numele, literaturii horror sau literaturii de suspans, thriller. Undeva pe aici, granița fiind destul de fluidă.

Autoarea din Argentina (momentan locuiește în Berlin) are mai multe volume de proză scurtă și două romane, din câte îmi dau seama. La editura Litera urmează să apară și un volum de proză scurtă (tradus Păsări în gură), pe care sincer chiar îl aștept cu nerăbdare. E o prozatoare care m-a entuziasmat și cred că există mult potențial în modul în care își construiește proza. Așa că un volum de proză scurtă pică numai bine și cred că la Gaudeamusul de anul acesta va apărea și volumul. Las mai jos coperta.

Dar să revenim la „Vis febril”. O proză intensă, construită într-o proporție covârșitoare din dialoguri, deseori fără a înțelege deplin contextul. Acest joc bazat pe confuzii, pe o graniță foarte mobilă între realitate, poveste, vis face ca primele pagini să fie derutante. Treceți de ele și vă veți bucura de o proză excelentă. Și o poveste care te ține lipit de carte până la ultima pagină.

Amanda, personajul central al cărții, se află într-un spital, imobilizată la pat, într-o stare gravă. Nu știm dacă visează, dacă e trează, cert e că ne dăm seama că e pe moarte, fiind otrăvită. Vorbește cu David, o voce masculină ciudată, care o ghidează prin amintiri pentru a descoperi cauza evenimentelor care au dus la internarea ei. E o voce autoritară, interogativă, apropiată de vocea unui medic sau a unui psiholog, însă ne vom da seama repede că totuși e vocea unui băiețel care pare să știe mai multe decât ar trebui prin prisma vârstei.

Totul începe derutant, ca un joc de copii, pornind de la viermi, intrarea viermilor în corp. Probabil că e vorba de microbi sau viruși care au forma unor viermi, și poate că otrava care va face multe victime e fie o boală misterioasă, magică, fie o boală provocată de o catastrofă ecologică. Nu știm foarte multe. Știm că Amanda a venit la țară cu fiica sa, Nina. Aici o întâlnește pe Carla, mama băiețelului David, care îi spune o poveste ciudată, stranie, greu de crezut. Povestea e despre otravă și despre cum David, dar și animalele de la ferma lor, s-au îmbolnăvit după ce au băut apa dintr-un râu din apropiere. Animalele au murit, David ar fi trebuit să moară. Însă a fost salvat de o femeie din Casa Verde, un soi de vraci-vindecătoare-vrăjitoare. Nu știm precis. Știm însă că pentru a-l salva a fost nevoită să diminueze cantitatea de otravă din corp, să o reducă. Și nu a reușit acest lucru decât separând sufletul otrăvit al lui David în două, o jumătate fiind mutată într-un alt corp, necunoscut, care de altfel i-a împrumutat lui David propria jumătate de suflet sănătoasă. Așa se face că în urma ritualului David a supraviețuit, însă cu prețul pierderii unei părți din sufletul său, din identitatea sa și înlocuirea golului cu un suflet străin.

Devenit un alt băiat, un monstru în ochii mamei, David pare să poată recunoaște mai ușor otrava în corpul celor din jur și să îi ajute să moară. De altfel, într-unul din fragmentele povestite de Amanda, apare imaginea satului locuit de copii diformi, probabil un efect al otrăvii pătrunse în corpul mamelor. Într-o vizită la ferma lui David, Amanda și Nina, fiica ei, se otrăvesc, atingând solul sau apa de pe sol. Nu știm nici de data aceasta precis ce s-a întâmplat și ce urmează să se întâmple. Însă otrava sau viermii, așa cum îi vede băiatul, intră repede în corp și produc febră și o stare de rău puternică, până la orbire.

Toată această poveste, aproximativ coerentă, o aflăm pe măsură ce Amanda retrăiește ca într-un vis derulat înainte și înapoi, momentele din trecut care au dus la îmbolnăvire. David o ajută, deseori spunându-i ce e important și ce nu în derularea evenimentelor. De altfel, el își duce rolul la capăt, cel de ghid, de sfetnic al celor care urmează să moară. Spuneam despre titlul din spaniolă că îmi pare mai bun decât cel din engleză, model și pentru titlul din română. Deși nu sună rău, titlul original indică relația extrem de importantă dintre mamă și fiica sa, dintre Amanda și Nina. Firul întins sau lejer care le leagă pe cele două, asigurând o zonă de protecție pentru fetiță. Un soi de cordon ombilical invizibil care atenționează mama atunci când fetița e în pericol. Și în roman această distanță de protejare e importantă și are un rol esențial până spre final.

După cum v-am spus, romanul e derutant. Atât prin vocile personajelor, cât și prin neprecizarea contextului în care se desfășoară evenimentele. Apoi nu știi dacă e doar o poveste tragică înțeleasă greșit de către copil sau chiar o poveste magic-malefică specifică credințelor populare. Oricare dintre variante ar fi valabilă, „Vis febril” e o proză excelentă care se citește cu sufletul la gură și care demonstrează că granița între genurile literare nu e niciodată stabilă. Proza întunecată, horror, pare să fie destul de prezentă în literatura argentiniană contemporană. De pildă, în volumul „Ce-am pierdut în foc” de Mariana Enriquez, tradus la noi de către Editura Art, există câteva proze horror excelente ce îmbină misterul, elementele supranaturale, magic-grotești cu o scriitură excelentă. Nu ne rămâne decât să citim și câteva proze din viitoare apariție de la Editura Litera. Până atunci vă recomand acest volum de mici dimensiuni, și chiar ieftin. Aveți răbdare cu el pentru că merită din plin!

Puteți cumpăra cartea de pe siteul editurii Litera, de pe cartepedia.ro sau din librăriile Book Corner sau Librarium Universității, dacă sunteți prin Cluj. Ocazie cu care putem să stăm și de vorbă, preț de câteva minute.

Cezar Paul-Bădescu lansează noul roman în Cluj, la Book Corner!

La mai bine de zece ani de la ultimul roman – Luminița, mon amour (Polirom, 2006), Cezar Paul-Bădescu se reîntoarce cu un nou roman. În Cluj, lansarea va avea loc la librăria Book Corner și zic eu că e o bună ocazie de întâlnire cu autorul.

Despre roman pe siteul editurii:

Deopotrivă sursă de mari temeri și fascinație, moartea ocupă un rol central în noul roman al lui Cezar Paul-Bădescu. Personajul-narator cochetează cu ideea sinuciderii în adolescență, după ce i-a citit pe existențialiștii francezi sau pe Cioran, apoi trece prin experiențele directe ale dispariției celor dragi (la început bunici, apoi prieteni), la maturitate are de-a face cu un mediu care se folosește de moarte, mass-media, sau ajunge să se intersecteze cu oameni care au adus moarte (un soldat american care a luptat în Irak sau canibalul german Armin Meiwes). Toate aceste experiențe sînt piese de puzzle care îi modelează treptat viața și îl ajută să se maturizeze, să privească diferit moartea celorlalți și perspectiva propriei morți, să se înțeleagă și să se împace cu sine.

„Dacă Moartea lui Ivan Ilici ar fi fost rescrisă de Ilf și Petrov sau de Hašek, ea n-ar fi ajuns prea diferită de noua carte a lui Cezar Paul-Bădescu. Frica de umbra mea nu este nicidecum o carte despre frică, ci despre stratageme simple de-a-ți învinge fricile, de-a le bagateliza și ridiculiza prin grotesc, macabru, carnavalesc și kitsch. Moartea atroce a bunicilor scriitorului, nebunia și moartea poetului Cristian Popescu, moartea amatorului de telenovele Nicolae Militaru, amorul cu o bolnavă de cancer și fascinația față de un faimos canibal german, inscripțiile de pe mormintele de la Bellu și manelele cîntate în onoarea morților sunt subiectele, nu prea vesele-n sine, ale volumului de față, dar acea privire naivă a cărei rețetă o are doar autorul lui le transformă nu doar în surse de comic uneori debordant, ci și-n prilej de meditație, gen vanitas vanitatum, pe marginea tristei condiții umane. Ce unifică toate povestirile este chiar această voce inconfundabilă, tacticoasă în descrierea celor mai grotești scene, dar cu observații atît de surprinzătoare, încît nu pot veni decît de la un copil mare care privește lumea genuin, același care-a scris și Tinerețile lui Daniel Abagiu sau Luminița, mon amour.” (Mircea Cărtărescu)

recomandări ptr cartepedia 29.07.19

Din când în când recomand cărți pe cartepedia. Iată ultimele patru recomandări:

Roald Dahl – Unchiul Oswald. Editura Art.

Păstrând umorul negru, cinismul și ideile năstrușnice, literatura pentru adulți a lui Roald Dahl e totuși foarte diferită de cea pentru copii. De pildă romanul de față, „Unchiul Oswald”, o relatare despre un unchi celebru, extrem de bogat și de afemeiat, e un volum pe care nu l-aș recomanda în niciun caz copiilor, oricât de precoce sau de maturi sunt ei.

Citește continuarea aici.

Dorthe Nors – Lovitura de carate. Editura RAO.

Pentru că îmi place proza scurtă, caut tot timpul prin librărie noi traduceri. Cartea aceasta mi-a atras atenția de când a apărut, dar nu am reușit decât acum să o citesc. Și îmi pare rău, pentru că e un volum bun de proză, cu o tematică deosebit de variată. Titlul te păcălește puțin, eu unul am crezut că e un volum cu texte cu final brusc, care schimbă total cursul acțiunii de până atunci, așa cum e volumul lui Florin Iaru – Povestiri cu final schimbat.

Citește continuarea aici.

Cinzia Arruzza, Tithi Bhattacharya, Nancy Fraser – Feminismul celor 99%. Manifest. Editura Fractalia.

Simt cumva că m-a păcălit titlul acesta. Da, e un manifest feminist dedicat majorității. Minoritatea în acest volum e reprezentată de către femeile de succes și de modelul „lean in” – acest feminism corporatist, cum e etichetat cu reproș de autoare. Însă marele inamic al feminismului și al situației actuale în care se află femeile din lumea noastră e întruchipat de capitalism și de stadiul actual al capitalismului – neoliberalismul. Corporațiile, fuga după bani, muncă ieftină și exploatarea celor săraci sunt punctele nevralgice identificate de către feminismul celor 99%. Și cu siguranță că într-o bună măsură reproșul autoarelor e adevărat.

Citește continuarea aici.

 

 

Stephen Hawking – Găurile negre. Prelegerile Reith, BBC. Editura Humanitas.

De dimensiunile unei cărți pe care să o citești preț de o cafea-două, dimineața, noua traducere de la editura Humanitas e o bună și concisă introducere în povestea găurilor negre. Are la bază două conferințe ținute de celebrul Stephen Hawking, conferințe pe care să le poată urmări publicul larg. Termenii, explicațiile sunt ușor de înțeles. Așa că cititorii pot afla de unde a pornit povestea găurilor negre, de ce francezii au considerat nepotrivt numele, de ce pentru publicul larg existența lor e ceva înfricoșător, iar pentru cercetători o provocare.

Citește continuarea aici.

 

Ce citesc acum #1

Domenico Starnone a fost una dintre surprizele plăcute din toamna anului trecut. Mărturisesc că nu-l știam pe autorul italian, și nici bârfele din jurul său. Cum că e soțul Elenei Ferrante. Noduri, romanul tradus anul trecut, despre carte am scris puțin pe Cartepedia (aici) e un roman bun, tensionat, despre relații de familie, copii, traume. Cu perspective multiple, cu nevroze și un soi de zgomot de fond care anunță cumva gestul violent, explozia, răbufnirea din final. Tensiunea creată de autor amintește de aceeași stare întâlnită în câteva dintre romanele celebrei Ferrante, însă e doar o asemănare.

La Bookfest s-a anunțat Păcăleala, un nou roman de Starnone, în excelenta traducere a Ceraselei Barbone. Romanul a apărut recent, din păcate în colecția CPT a editurii Litera. Însă cu o copertă bună. Zic din păcate, pentru că deși are un preț bun, e totuși o colecție de ziar. Aș fi vrut ca prima ediție să fie normală, de librărie, și nu de chioșcuri.

În fine, aștept și traducerea romanului pentru care a luat Starnone premiul Strega. Până atunci, vă spun că e un roman bine scris, cu un personaj principal, masculin, în vârstă, ilustrator pentru cărți, obligat să stea cu nepotul său de câțiva ani, cât lipsesc părinții. O voce masculină excelentă, fragilă, tensionată, deseori ușor iritabilă, dar cu un bun simț al observației. Și ca să vă dau un exemplu, las fragmentul de mai jos. Nu e un roman lung, așa că probabil îl termin zilele acestea:

„Când ieșeam de la școală și nu aveam chef să mă întorc acasă pentru că eram furios pe colegii care erau zbiri, pe profesorii sadici, turbarea era cea care îmi invada pieptul, ochii, capul. Și, ca să mă liniștesc, făceam ocolul mare, mă duceam până la Porta Nolana, uneori o luam pe strada San Cosmo, alteori, cu sângele care clocotea încă, mă duceam prin Lavinaio, o luam prin Carmine, umblam neîmblânzit prin locuri aflate în ruine și ajungeam în port. Și vai de cel care mă prindea în starea asta pe drum și mă lovea, fie și în joacă. Blestemam sfinți și madone, eram turbat, nu înfuriat, și rădeam batjocoritor, apoi scuipam, trăgeam ciomege sperând să încasez și eu.”

Jason Reynolds – Un drum lung până jos. Epica. 2018.

Notă Goodreads: ⭐ ⭐ ⭐ ⭐

Imediat după ce am văzut cartea aceasta pe masa de noutăți din librărie, mi-am propus să o citesc. Însă, așa cum se întâmplă de multe ori, drumul de la librărie până în lista scurtă de cărți pe care le citesc simultan durează multe săptămâni, uneori ani. Asta e, tentațiile sunt multe, iar timpul prea puțin.

Însă de ce mi-am dorit să o citesc? În fond e o carte YA, categorie după care nu mă omor, cu mici excepții. Însă e un roman atipic chiar și pentru cei care citesc young adult. E un roman în versuri, a cărui acțiune durează câteva minute, cam cât îți ia să te trezești dimineața, să te îmbraci și să cobori cu liftul la parter. Will are 15 ani și asistă la uciderea fratelui său, Shawn, mai mare cu câțiva ani. Shawn este împușcat și moare așa cum mor toți prietenii și rudele lui Will din cartier. Din motive tâmpite, deseori răzbunări ale unor alte crime comise aiurea. Tatăl, prieteni mai mari, rude îndepărtate, cunoscuți. O mulțime de oameni care au ucis și au fost uciși la rândul lor în acest lanț sinistru de gesturi onorabile care atrag moartea și armele de foc.

Romanul lui Jason Reynolds e un roman patetic, sentimental, expresiv, deși relativ simplu în construcție. Un roman despre suferință, durere, frică și ură. Despre dorința de răzbunare și acest lanț care prinde victimele și călăii, legându-i mai repede de moarte.

„TRISTEȚEA

e foarte greu

de explicat.

 

Închipuie-ți că te trezești

și cineva,

un necunoscut,

 

te leagă,

își vâră un clește

în gură,

apucă de o măsea

 

de undeva din spate,

una din alea mari

și importante,

 

și ți-o smulge.

 

Închipuie-ți durerea

din capul tău,

presiunea care pulsează

prin urechile tale,

sângele care curge șuvoi.

 

Dar cel mai rău,

categoric cel mai rău,

 

e că-ți lunecă într-una

limba

în noul spațiu gol,

 

unde știi

 

c-ar trebui să fie un dinte,

 

da’ nu mai e.”

(traducere Shauki Al-Gareeb)

Will își conduce existența după câteva legi nescrise, repere morale învățate de la fratele său. Însă sunt repere ce țin de viața în cartier/ghetou/pe străzi. Să nu plângi, să nu torni și să îi răzbuni pe cei morți. Legi nescrise, știute însă de toată lumea și respectate îndeaproape, de aceea și abundența de morți și cadavre pe străzile cartierului. Prin urmare, Will ia arma ascunsă a fratelui său, ia liftul de la etajul 8 și se pregătește să ucidă pentru a răzbuna moartea din familie. Însă drumul până jos e lung, pentru că în cabina liftului își fac apariția morții dragi. Morții de care a uitat sau pe care îi respecta în copilăria sa. Și de aici încolo începe un proces în care locuitorii cabinei de lift pun în balanță răul și binele, decizia de a ucide sau a ierta. Un soi de teatru absurd asemănător cu ce poți întâlni în romanul lui Saunders –„Lincoln în Bardo”, premiat cu Booker în 2017. Romanul se citește foarte repede, versurile sunt scurte, deloc complicate. Fără foarte multe broderii stilistice, drama din spatele poveștii, realismul ciudat al vocii personajului principal dau senzația unui soi de videoclip care rulează în viteză. Ideea de a-l scrie în versuri mi se pare excelentă. Pentru că versurile dozează mult mai bine patetismul, așa că tușele groase nu deranjează.

Romanul a primit câteva premii, multe nominalizări (finalist National Book Award, Newbery Honor Book) și a stârnit suficientă vâlvă pe internet cât să îi aducă celebritate autorului. Despre Jason Reynolds nu știu foarte multe, însă o căutare pe google oferă câteva informații. Plus câteva videoclipuri despre carte, interviuri, lecturi din volum. Las mai jos un link despre carte:

Mie mi-a plăcut experimentul, mi-aș dori și la noi așa ceva. Există potențial imens în a duce un roman înspre versificare. Însă e nevoie de un subiect bun. Dacă nu mă înșel, romanul „Euromorphotikon al lui Caius Dobrescu e un roman în versuri. L-am avut în mână, dar nu l-am citit. La fel, tot în librărie, am văzut un roman în versuri, un soi de epopee, scris de unul dintre scriitorii experimentali cu adevărat valoroși, Gonçalo M. Tavares, roman numit „O călătorie în India. Melancolie contemporană (un itinerariu)”, apărut la Editura Univers. Roman aflat și el pe lista de lecturi. Pe Tavares l-am văzut în Cluj, la Festivalul Transilvania. Un autor extrem de inteligent și de fermecător. Revenind la Reynolds, nu îmi dau seama cât de mult a ajutat cartea publicarea ei la Epica. E o editură bună pentru zona cărților YA, însă nu cred că tinerii fac coadă pentru a citi un roman în versuri. O colecție de literatură mainstream mi se părea mai potrivită. Însă mă bucur că e în librării și vi-l recomand.

Cumpără cartea de pe cartepedia.ro sau din librăriile Book Corner sau Librarium Universității, dacă ești prin Cluj. Ocazie cu care putem să stăm și de vorbă, preț de câteva minute.

recomandări ptr cartepedia 19.06.19

Din când în când recomand cărți pe cartepedia. Iată ultimele patru recomandări:

Alberto Manguel – Sfârșitul bibliotecii mele. Nemira.

„Alberto Manguel e un împătimit al cărților, un eseist de primă mână cu o scriitură cuceritoare, dublată de o cultură generală înfricoșătoare. Cine a citit măcar o carte scrisă de Manguel știe foarte bine despre ce vorbesc. Autorul nostru e îndrăgostit de lumea cărților, referințele sale, „notele de subsol”, trimiterile sunt cu adevărat geniale. Un autor care trăiește prin cărțile pe care le-a citit, colecționat, și despre care a scris de-a lungul anilor.”

Citește continuarea aici.

alberto-manguel---sfarsitul-bibliotecii-mele---c1

Sandrone Dazieri – Îngerul. Crime Scene Press.

„Colomba Caselli, polițista pusă rău la încercare de cazurile anchetate, multe dintre ele sfârșind cât se poate de prost, revine în prim-plan în noul roman al lui Dazieri. Un atentat violent produs într-un tren din Italia pune pe jar autoritățile și faptul că ISIS revendică acest atentat atrage întreaga atenție a presei și pune presiune pe cei care anchetează cazul pentru a găsi cât mai repede vinovații și a-i oferi presei și publicului. Amestecul serviciilor secrete nu ușurează ancheta, iar Colomba are deja o imagine cât se poate de proastă.”

Citește continuarea aici.

Ingerul-3D

Denis Johnson – Fiul lui Iisus. Black Button Books.

„Denis Johnson, autorul romanului „Arborele de fum”, câștigător al National Book Award for Fiction, revine pe mesele de noutăți cu volumul de povestiri „Fiul lui Iisus”, un volum dedicat lumii celor prinși în spirala adicției. Fie că vorbim de droguri, de alcool sau diverse pastile, lumea lui Johnson e o lume pestriță, închisă între pereții barurilor de noapte și saloanele spitalelor de recuperare. O lume în care mici fapte banale capătă consistența și coloritul unor miracole, evenimente speciale bune de povestit în anii care vin.”

Citește continuarea aici.

Fiul lui Iisus.png

Dan Pleșa – Povești de dragoste și neputință. Vellant.

„Povești de dragoste și neputință” e un volum de debut, de proză scurtă, cu texte de diverse dimensiuni, inegale valoric, ca orice volum de debut, de altfel. Tema principală e cea a relațiilor de cuplu. Puncte moarte, despărțiri, drame despre dragoste sau lipsa ei, sex și gesturi casnice analizabile, practic un întreg univers ficțional dedicat mai degrabă ratării, destrămării relațiilor.

Citește continuarea aici.

povesti.jpeg

Așa se începe un roman #1

„Nu ne-ar fi trecut prin cap că trebuia să plecăm din Chicago ca să vedem un mort. Creșteam pe-atunci în zilele urâte ale lui Al Capone și Bugs Moran. Chiar în iarna dinainte se petrecuse masacrul de Sfântul Valentin de pe strada North Clark. Orașul avea o reputație atât de proastă, încât lumea cunoștea pistolul-mitralieră Thompson mai degrabă sub numele de „mașina de scris din Chicago.”

Dar eu împlinisem nouă ani, iar sora mea Mary Alice șapte, și încă nu văzuserăm un cadavru. Bănuiam că cele mai multe dintre ele erau în locuri unde nu le mai puteam vedea, pe fundul lacului Michigan, cu cizme de beton.” (p. 9)

traducere: Iulia Arsintescu

lansare-krueger

Trei traduceri noi în pregătire la Editura Paladin

Cum nu cu mult timp înainte îmi dădeam cu părerea despre copertele bune şi mai puţin bune din zona editorială a SF-ului şi Fantasy-ului românesc (aici), iată că mă bucur să pun pe blog 3 coperte de la viitoarele apariţii ale editurii Paladin. Apărută în 2012, pe finalul anului, editura Paladin reprezintă, alături de colecţia de sf iniţiată de Mihai-Dan Pavelescu la editura Trei cele mai bune veşti pentru fanii acestui gen. Millennium Books tipăreşte autori români, Tritonic reeditează autori români şi din când în când scoate şi câte un volum nou, dar tot de autori români, Nemira a început să publice şi ea autori români, în tandem cu mult prea lenta traducere a seriilor începute şi veci neterminate. Însă aici e o altă poveste.

Cert e faptul că era nevoie de o concurenţă în zona traducerilor şi iată că ea vine de la Paladin şi de la Trei. Faptul că piaţa de sf şi fantasy românească e dominată în ultima vreme de apariţii româneşti e simplu de explicat: traducerile costă, copyright-ul costă şi vânzările sunt greu de anticipat. Aşa că e mult mai uşor pentru o editură să editeze şi să promoveze un autor român. Şi aşa cum spunea şi editorul Bogdan Hrib la o lansare în Cluj, condiţiile mai sus enumerate fac, inevitabil, ca editurile de profil să se orienteze spre români. Să sperăm că vom avea multe căţi sf şi fantasy româneşti de unde, trecând prin sită în anii viitori, să avem ce alege şi ce exporta.

Până atunci copertele, că despre asta e vorba:

paladin 1

paladin 2

paladin 3

Blog at WordPress.com.

Up ↑