Noi serii în colecţia „Biblioteca Polirom”

Uite că şi Biblioteca Polirom – probabil una dintre cele mai cunoscute colecţii de literatură universală de la noi, primeşte haine noi. Aşa că în următoarea perioadă, vom asista la o împărţire a colecţiei în 3 serii:

  • „Esenţial”, dedicată autorilor consacraţi, cărţilor importante din literatura lumii”;
  • „Actual”, ce va cuprinde scriitori contemporani, voci şi tendinţe noi în literatura universală de azi;
  • „Junior”: în care vor apărea cărţi pentru adolescenţi, cărţi pentru tinerii de toate vîrstele.

Pun mai jos afişul de promovare şi câteva coperte noi şi mai vechi cu noile logo-uri şi designul proaspăt. Mie îmi place.

coperte polirom

Cam acestea vor fi primele titluri:

  • Ultimul dans al lui Charlot de Fabio Stassi, traducere din limba italiană de Cerasela Barbone, un roman inspirat din viaţa lui Charlie Chaplin care, în 1971, de Crăciun, primeşte un oaspete mai puţin obişnuit: Moartea. Aventură, sentiment, lacrimi şi rîsete, emoţia cinematografului şi minunile unei naţiuni care reuşea să viseze cu ochii deschişi, cu ajutorul celui mai iubit vagabond din toate timpurile.
  • Davaiştii de Irvine Welsh, traducere din limba engleză de Carmen Toader, autorul bestsellerului Trainspotting, a cărui ecranizare a fost unul dintre filmele-cult ale anilor ’90. În Davaiştii, Irvine Welsh revine la personajele lui deja familiare, Renton, Sick Boy, Spud, Begbie & Co. Acum aflăm cum au ajuns ei să fie dependenţi de heroină: pe de o parte, împinşi de „probleme personale”, iar pe de altă parte, din cauza dificultăţilor socio-economice din Scoţia anilor ’80.
  • Cîntul lui Ahile de Madeline Miller (Orange Prize 2012), traducere din limba engleză de Ioana Filat, o repunere în scenă a miticului război troian din perspectiva unui personaj crucial, dar care nu-şi face apariţia prea des în epopeea lui Homer: Patroclu, eclipsat în Iliada de faimosul Ahile, „primul între greci, puternic, frumos, izvorît din trupul unei zeiţe”.

 

  • Libertatea de a iubi de Uzma Aslan Khan, traducere din limba engleză şi note de Adriana Minculescu, un roman al iubirii, al trecutului, al unei lumi îndepărtate. Pe fundalul unui amor cu momente dintre cele mai exotice, romanul schiţează viaţa din Karachi din perspective diferite, recurgînd la întoarceri în trecut, descrieri ale conflictelor politice, sociale şi religioase ale lumii musulmane. Aceste teme se întreţes cu povestea de iubire şi descrierea oraşului Karachi, o metropolă cu nimic diferită de lumea occidentală contemporană, plină de corupţie, violenţă şi tensiune socială.

 

  • O poveste pentru timpul prezent de Ruth Ozeki, traducere din limba engleză de Ana-Maria Lişman, arată felul în care scrisul şi cititul pot lega doi oameni ce nu se vor fi văzut niciodată, totul printr-un jurnal găsit într-o cutie de prînz Hello Kitty.

 

  • Ultima fugară de Tracy Chevalier, traducere din limba engleză de Ona Frantz: singură printre oameni care-i sînt străini de sînge şi de suflet, într-o comunitate religioasă care denunţă răul, dar nu-şi poate apăra principiile, într-o Americă în care viitorul şi prosperitatea se clădesc pe sclavie, nevoită să mintă şi să înşele pentru a salva vieţi care nu întotdeauna pot fi salvate, Honor Bright, o tînără quakeriţă forţată să-şi părăsească Anglia natală, trebuie să descopere unde se află salvarea: în legătura forţată cu trecutul sigur şi familiar sau în desprinderea dureroasă şi dificilă.

 

  • Copilul zînelor de Philippa Gregory, traducere din limba engleză de Luminiţa Gavrilă: tînărul Luca Vero, în vîrstă de şaptesprezece ani, este adus în rîndurile sale de un ordin religios secret – Ordinul Dragonului – şi trimis să cerceteze răul ce s-a răspîndit pe tot cuprinsul Europei. Isolda este o fată de şaptesprezece ani, închisă într-o mănăstire de propriul ei frate, ca să nu poată moşteni averea tatălui. Nevoiţi să se confrunte cu cele mai mari temeri ale lumii medievale – magia neagră, vîrcolacii şi nebunia –, Luca şi Isolda pornesc în căutarea adevărului, a propriului lor destin şi a dragostei.
  • O nouă ediţie din romanul Baudolino de Umberto Eco, un fermecător puzzle istoric, traducere din limba italiană şi note de Stefania Mincu;
  • O nouă ediţie din 1001 de zile sau Noua Şeherezadă, traducere inedită din Ilf şi Petrov, o călătorie revigorantă în lumea paradoxurilor, a viselor şi a burlescului, dar şi un portret al începutului de secol XX; traducere din limba rusă şi note de Adriana Liciu;
  • Ediţii noi din romanele: Marina de Carlos Ruiz Zafón, autorul bestsellerului internaţional Umbra vîntului (publicat în cincizeci de ţări), traducere din limba spaniolă şi note de Ileana Scipione; Harta şi teritoriul de Michel Houellbecq, traducere din limba franceză şi note de Daniel Nicolescu; Zile birmaneze de George Orwell, traducere de Gabriela Abăluţă; O vară fără bărbaţi de Stiri Hustvedt, traducere de Veronica D. Niculescu, şi Purificare de Sofi Oksanen, traducere de Adela Victoria Korshin.

Afis BP 2013 A-H848

Advertisements

Gata! Facebook te ajută să-ţi scrii testamentul…

Aplicaţia se numeşte if i die şi are menirea de a-ţi înregistra ultmele cuvinte pe care vrei să le spui după ce ai murit. Aşa, dacă ai chef să spui ceva, fără ştampila notarului 🙂

 

bârfe. revista presei.

Dacă stai mai mult pe acasă, ai toate şansele să citeşti toate bârfele de pe net şi de prin ziare. Şi cum berea şi vinul dilatează timpul, pun şi eu mai joc ce şi cum am mai aflat de prin presă în ultimele zile.

Penguin Anthology of 20th Century American Poetry moderată de poeta Rita Dove se pare că iscă mai mult scandal decât aplauze, de vină fiind criteriul etnic şi multi-cultural luat în calcul şi nu, întotdeauna, valoarea poeţilor. Mai multe aici. La reproşul că Sylvia Plath şi Allen Ginsberg, de pildă, lipsesc din antologie, răspunsul poetei e mai mult decât românesc: bugetul editurii nu era suficient pentru a plăti drepturile de autor publicării celor 2. Păi şi de ce se mai numeşte aşa pompos antologia?

Un top şi posibilitatea de a-l vota mai mult decât subiectiv pe Agenţia de Carte. Aici. Spun mai mult decât subiectiv pentru că amestecă valoare cu non-valoare punându-le în aceeaşi oală şi lăsând lumea ca la show să voteze. Întotdeauna non-valoarea e mai democratică, să fim serioşi. Ciudat că foarte multe cărţi de la Herg Benet şi Tracus Arte ocupă primele locuri, ori, anul editorial mie nu mi s-a părut chiar aşa de ocupat de aceste edituri. Mă rog…

Răzvan Ţupa trasează un rezumat de an 2011 cu direcţii şi teoretizări, în stilul specific. Pe blogul său, aici. Merită de aruncat un ochi.

Împrumul linkul de pe blogul lui Komartin şi-l pasez mai departe. Expoziţie cu desenele Sylviei Plath, aici. Merită din plin.

Monografie nouă şi scrisorile lui Hemingway. Câteva detalii în TLS. Plus, o proză de Téa Obreht în The Guardian.

Şi dacă tot vine vorba de citit, cine vrea, eu unul încă nu am reuşit, poate citi un fragment dintr-un viitor roman al lui Muşina pe siteul Observatorului Cultural. Cam aici.

 

Sefeisme: Alastair Reynolds cel tradus în română.

Câinii de diamant. Zile pe turcoaz, Alastair Reynolds. Nemira, 2008. Preţ librărie 15 lei.

Am ajuns la cele două romane (mini-romane, un soi de nuvele) trecând prin povestirea Privighetoarea (cred că aşa s-a tradus în română) din antologia lui Gardner Dozois din 2007 The Year’s Best Science Fiction.  Citisem cu mare încântare povestirea, un soi de horror sefe de cea mai bună calitate. O echipă potrivită de mercenari sunt trimişi să recupereze un criminal de război, crezut mort şi bănuit a se afla pe o navă-spital aflată în derivă. Nava e condusă de o inteligenţă artificială ce frizează nebunia şi de aici întâmplările curg repede: tehnologii ciudate, paradoxuri morale, o doză bună de suspans şi o scriitură închegată. Câteva trăsături care te fac să mai vrei să citeşti povestiri de Reynolds. Ca să nu mai pomenesc finalul, depresiv, un soi de rânjet al destinului adresat protagoniştilor.


Cum nu am găsit coperta ediţiei de la Nemira la o rezoluţie acceptabilă şi mi-e lene să fac o poză, pun coperta unei ediţii din afară. Cele două nuvele au vagi legături între ele. Fără discuţie, Câinii de diamant e nuvela cea mai bună. Seamănă în structură destul de mult cu Privighetoarea. O echipă de cercetători şi militari pornesc în viitor, plătiţi de un beneficiar, să descopere tainele unui artefact extraterestru de pe o planetă deşertică. Artefactul, un soi de turn imens ce pluteşte deasupra solului, are inteligenţă proprie şi suficient de avansată cât să nu poată fi înţeleasă de membrii expediţiei devine treptat un soi de maşinărie criminală. Fără să difere de inteligenţa din Privighetoarea, doar că acolo aceea dialoga cu oamenii, era explicită, inteligenţa artefactului pune la bătaie cunoştinţele generale ale echipei de cercetare: de la matematici superioare până la perspicacitate în rezolvarea unor probleme de logică sau diverse ştiinţe fizico-chimice. Urcarea în turn se face pe principiul labirintic al unor încăperi închise, fiecare având câte o uşă de acces şi una de ieşire. Intri, rezolvi problema şi continui sau renunţi. Orice eroare este pedepsită. Până aici seamănă un pic cu celebra trilogie cinematografică Cube, însă Alastair Reynolds ştie ce să adauge poveştii pentru a o scoate din monotonie. Marele plus e dat de tehnologiile steam-punk şi de o anumită doză de baroc a poveştii, dar şi a decorurilor. Finalul, sumbru, depresiv şi la fel de ironic.

Zile pe turcoaz e o nuvelă destul de subţire. O planetă-colonie izolată faţă de restul galaxiei, prin propria voinţă adăposteşte diferite oraşe plutitoare deasupra unui vast ocean locuit de un soi de entitate vegetală – jonglerii minţii, care mai mult stochează inteligenţa şi cunoştinţele decât să le proceseze. Istoria planetei e strâns legată de istoria relaţiilor dintre coloniile-oraş şi această entitate vegetală. Însă apariţia unei nave dintr-o altă galaxie, moment important în istoria planetei va produce un dezechilibru imens în istoricul relaţilor om-jonglerii minţii. Două personaje feminine, centrale prin rolul avut în desfăşurarea acţiunii, vor însoţi cititorul până la capătul poveştii. Spaţiul restrâns, imensitatea poveştii şi istoricul personajelor descris mult prea puţin fac ca nuvela să sufere binişor în construcţie. Deşi naraţiunea e bine construită, tensiunea necesară lecturii lipseşte tocmai pentru că nu ai suficiente informaţii. Finalul, sumbru, cum altfel?, e decis de noi informaţii din trecut, rezumate fugitiv în ultimele pagini. Aşa că lectura acestei nuvele va fi mai degrabă frustrantă dec’t plăcută. Evident că sunt şi părţi bune, şi idei interesante. Insă totul îmi pare un soi de schiţă în lucru – proiect pentru ceva mai mare.

Una peste alta, volumul e o carte de vizită suficient de incitantă pentru Reynolds. Eu unul mă apuc de Revelation Space...

Blog at WordPress.com.

Up ↑