Un nordic noir ca la carte.


Jussi Adler Olsen – Camera groazei. Departamentul Q #1. Rao, 2013

Traducere: Graal Soft

Notă Goodreads: 3.5 spre 4 din 5

A trecut mult timp de când mi-am propus să citesc romanele lui Adler Olsen, așa că în cele din urmă am reușit să mă apuc de celebra serie a Departamentului Q care a devenit un reper danez al genului nordic noir. Însă care-i treaba cu acest gen de romane polițiste? De ce sunt așa celebre și de ce edituri precum Crime Scene Press sau Trei au tradus zeci de cărți ale autorilor suedezi, norvegieni, islandezi sau danezi?

Dincolo de naționalitatea autorilor și de spațiul geografic în care sunt plasate romanele, ce mai e atât de specific lor încât „Camera groazei” să fie un reprezentant specific al acestui curent? Ei bine, să luăm exemplul personajului central, polițistul Carl Mørck. E un polițist cătrănit, morocănos, nu se înțelege deloc cu colegii de serviciu, are probleme în familie, suficient cât să-i împartă gândurile constant între muncă și casă. Preferă abordările directe, în propria manieră, este inteligent și curajos, însă face greșeli, uneori pare leneș și fără chef, capricios și irascibil. Cazurile de care se lovește sunt înfricoșătoare și deseori lăsate de izbeliște de restul echipei, fără prea mari șanse de rezolvare. Așa că tocmai nuanța pestriță, în tonuri deseori contrare, cu care e „desenat” personajul central, e o caracteristică a romanului noir nordic. Dincolo de eroul care luptă să prindă infractori – schema tradițională a romanelor polițiste, în romanul nordic eroul e un personaj construit dintr-un material instabil, deseori mai degrabă predispus greșelilor și tentațiilor negative, decât misiunii de a face bine și a restabili echilibrul din societate. Tot timpul un individ cu o biografie dificilă și un cv problematic, cu multe eșecuri familiale, eroul romanului nordic e nevoit să lupte pe două fronturi: cel intim-casnic, și cel public, în care meseria de polițist, detectiv sau ofițer se lovește în mod uzual de unele dintre cele mai teribile crime și întunecimi dintr-o societate pe care în mod normal, noi, cititorii români, o admirăm pentru condițiile de trai și pentru bunăstarea generală.

Revenind la romanul lui Jussi Adler Olsen, departamentul Q e un departament înființat pentru a se ocupa de cazurile mai vechi, nerezolvate. Motivațiile sunt politice, iar poliția nu îl ia cu adevărat în serios, motiv pentru care conducerea departamentului este încredințată lui Carl Mørck, un polițist pe care nimeni din secție nu-l suportă și care tocmai s-a întors din concediu medical după ce fusese împușcat în timpul unei intervenții de rutină. Un coleg a fost ucis, iar celălalt a rămas paralizat de la gât în jos cu foarte mici șanse de recuperare. Obsedat de vina de a nu fi reacționat mai repede și poate în felul acesta nimeni nu ar fi fost rănit, Carl se reîntoarce într-o secție unde nimeni nu-l dorește, așa că șansa de a scăpa de toți, devenind șeful unui departament obscur, localizat la subsolul poliției în fostele încăperi tehnice, e îmbrățișată ca pe un bine-meritat concediu în care să bea cafea, să joace Solitaire și să lase dosarele cu cazuri nerezolvate să prindă praf și pânze de păianjen în rafturile din jurul său. Planurile i se schimbă rapid și nu din dorința sa. Primește în echipă un ajutor civil – Assad, un imigrant care vorbește limba daneză nu tocmai bine, cu origini siriene sau irakiene, nu știm multe detalii despre el. Cert e că noul asistent civil pare să ascundă un trecut misterios și nu de multe ori am crezut că e un fost agent al serviciilor secrete. E nostim, harnic, inteligent și deseori preia inițiativa trăgându-l la propriu după el pe Carl Mørck, fiind singurul care citește cap-coadă dosarele, reținând detalii și indicii, așa cum ar fi trebuit să o facă un adevărat ofițer de poliție. Assad e Watson al lui Sherlock Holmes, doar că deseori pare să joace rolul central. Carl se mișcă greu, preferă subsolul în locul muncii de teren, pare puțin empatic cu dosarele sale de pe birou, iar gândurile i se plimbă între spitalul în care colegul rămas în viață îl roagă să-l ucidă și soția de care e despărțit și care pare să-l falimenteze cu noile ei planuri de afaceri.

Romanul e construit din două fire narative (prezentul – 2007, în care se formează Departamentul Q) și un trecut – 2002, în care Merete Lynggaard, politician de succes danez, e răpită și aruncată într-un soi de container, fără să știe de ce și de către cine. Treptat, cel de-al doilea fir narativ recuperează distanța temporală și, inevitabil, se intersectează cu ancheta lui Carl, o anchetă destul de firavă și superficial executată, cel puțin la începuturile ei. Pentru că pe măsură ce Carl și Assad reiau pașii făcuți de poliție, găsesc o mulțime de greșeli, indicii ignorate și piste neverificate. Cumva, concluzia poliției, și anume că Merete s-a sinucis sau a fost ucisă din greșeală de fratele ei, Uffe, un tânăr care suferă de pe urma unui accident din copilărie aflându-se într-o stare asemănătoare autismului, nu pare să se susțină. Merete era un politician aflat în plină ascensiune, fără motive să se sinucidă, iar fratele ei o iubea extrem de mult, incapabil fiind să recurgă la asemenea gesturi violente contra surorii sale. Și totuși, Merete e dispărută de mai bine de 5 ani de zile, moartă în ochii autorităților. Noi știm de la început că e ținută prizonieră, lipsită de informații și supusă unor experimente drept pedeapsă pentru că nu reușește să-i mulțumească pe răpitorii ei. În multe dintre aceste secvențe, romanul mi-a amintit de „Ucide-l pe Tată”, excelentul roman al lui Sandrone Dazieri, pe care dacă nu l-ați citit deja vă recomandă să o faceți cât mai repede cu putință. Însă, dincolo de atmosfera întunecată și de diversele probleme ivite și toanele și mofturile personajului central, Adler Olsen a știut cum să tempereze violența și încrâncenarea cazului presărând intriga cu destul de multe replici sau scene amuzante, Assad fiind „bufonul” necesar pentru a balansa povestea. Și ăsta e un mare plus al cărții și cred că va ajuta mult cititorul să se apropie de personajele noastre.

Mi-a plăcut? Da, m-a ținut lipit, mi-a plăcut intriga și enigma din spatele ei și m-am amuzat și enervat alături de celebra echipă a Departamentului Q. Pe la jumătatea cărții m-am prins cum se va termina cartea și cine sunt răpitorii, și din cauza aceasta cred că nu îi dau acel rating de 4 „plin” din 5. Însă acest lucru nu a scăzut cu nimic din farmecul și din tensiunea poveștii. Acum, când scriu textul acesta, am citit deja peste 100 de pagini din al doilea roman al seriei și îmi dau seama că pe autor nu-l deranjează deloc dacă tu, ca cititor, ai identificat personajele negative. Ba, din contră, pare că marele pariu al autorului e să reconstruiască anchete, să identifice pistele greșite și cum poți ajunge pe urmele criminalilor tu, cititorul, alături de Carl și Assad. Intriga e credibilă și bine construită, personajele principale au voci distincte și acea carnalitate pe care ți-o dorești, fiecare dintre ele având un CV bine conturat, povestea are tensiune, are umor și are momentele sale de dramatism care te țin în priză până la final.

Deja m-am apucat de al doilea roman, așa că e inutil să menționez faptul că voi mai citi și celelalte romane traduse la Rao. În limba română au apărut până acum 4 din 8, câte menționează Goodreads. Merită de încercat, merită de citit dacă vă doriți un roman polițist bun pentru weekend pe care să vă doriți să-l terminați cât mai repede posibil.

P.S.

Romanul e ecranizat, mai jos trailerul. Cred au apărut 4 filme, încă nu le-am văzut și nici nu știu dacă respectă ordinea romanelor din serie. Dacă vreți să cumpărați cartea, se găsește în Cluj la Book Corner sau Universității, sau pe siteul editurii RAO și pe cartepedia.ro.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.