Hari Kunzru – Virusul. Polirom, 2005.

Notă goodreads: 3,5/5

Excelent titlul recenziei de astăzi, însă nu-mi aparține. L-am găsit aiurea pe net și l-am furat. Pentru că se potrivește de minune cărții britanicului Hari Kunzru, un alt scriitor ale cărui cărți le-am cumpărat și tot am vrut să le citesc și nu am reușit. Se pare că anul ăsta e anul în care voi recupera cărți necitite din bibliotecă. Și sunt o mulțime.

Pasionat de OZN-uri, venind dintr-o familie mixtă cu tată indian, inclus de Granta în 2003 în lista cu cei mai buni scriitori tineri englezi, Hari Kunzru are deja o mulțime de romane publicate. Și povestiri. În română au apărut la Polirom „Virusul”, „Iluzionistul” – romanul său de debut. Puteam să jur că mai e tradus ceva, dar se pare că nu.

„Virusul” e un roman de dragoste, un roman despre surpaviețuire, despre imigrație și sărăcie. Un roman despre tehnologia anilor ’90, despre miracolul internetului și al programelor create pe bandă rulantă. Un roman despre desprinderea de tradiție și încercarea de te civiliza, a te occidentaliza, cu toate riscurile și eșecurile previzibile.

Personajul central al romanului e un tânăr informatician indian pe nume Arjun Mehta căruia i se promite o slujbă de succes în Statele Unite, lucru care îi face familia deosebit de mândră, în ciuda temerilor familiei că va fi corupt de către femeile occidentale și de către stilul de viață occidental. Însă e o slujbă în State, lucru cu care nu se pot mândri multe familii indiene. Arjun e foarte priceput în meseria sa și e ambițios. Puțin naiv, virgin deși tânjește zilnic zărind femei frumoase, pasionat de filmele indiene, în special de Leela Zahir, o actriță pe care o iubește și  pe care o imită și o visează tot timpul. Genul acela de actriță care cântă și dansează, probabil că știți la ce mă refer. Ajuns în State, realizează că slujba sa nu există cu adevărat și e de fapt o capcană întinsă tinerilor programatori indieni. Sunt obligați să-și caute singuri de muncă pe salarii mizere, iar când găsesc locuri de muncă temporare, trebuie să plătească o cotă din salariu firmei intermediare care i-a adus în State. Un soi de sclavagism cu acte în regulă întâlnit extrem de des și în cazul românilor care semnează contracte de muncă externe.

Arjun reușește în cele din urmă să găsească o slujbă la una dintre firmele de top care se ocupă cu securitatea online, însă la prima problemă financiară întâmpinată de către firmă e dat afară. Pentru a-și convinge angajatorul că e foarte bun, creează un virus pe care îl lansează în rețea, apoi oferă câteva sugestii pentru anihilarea virusului. Șefii săi de la Virugenix, așa se numește firma pentru care lucra Arjun, îi folosesc sugestiile și obțin rezultate pozitive. Cota firmei crește, celebritatea și contractele pe măsură. Însă Arjun nu e angajat, redevenind un soi de șomer care trăiește pe banii firmei intermediare și care așteaptă un nou contract puțin probabil. Furios, modifică virusul inițial și-l lansează din nou în cyberspațiu, folosind numele actriței sale preferate. Virusul se răspândește violent în întreaga lume și afectează infrastructura economică mondială. Firme IT, transport în comun, industrie, bursă. Orice este afectat în mod agresiv.

În paralel cu „aventurile” lui Arjun, există ale două planuri narative. Unul în care un tânăr antreprenor de succes, Guy Swift, întâmpină o mulțime de probleme financiare, dar și sentimentale. Virusul lui Arjun îi afectează și lui afacerile, chiar mai rău decât se aștepta. Iubita lui, Gabriella, devine implicată într-un proiect cinematografic și se deplasează pe platoul în care se filmează un viitor succes bollywoodian în care joacă nimeni altcineva decât celebra Leela Zahir. Așa se face că un alt fir narativ e cel dedicat actriței, prinsă între tirania mamei sale, iubirea bolnavă a presei de scandal și a fanilor de pretutindeni. Plus un scurt amestec al mafiei pentru că de ce nu!?

Cele trei fire narative, ba chiar patru dacă despicăm povestea lui Guy și a Gabriellei în două, se vor întâlni spre finalul romanului. Dacă jumătate de roman e doar satiră, critică pe față la adresa unui occident obsedat de bani și succes și mult umor, cealaltă jumătate devine un soi de roman de suspans, în care serviciile secrete se străduiesc să afle cine e creatorul virusului și viața fiecărui personaj central o ia razna. Eșafodul construit cu grijă de personajele noastre se năruie pe măsură ce virusul Leela distruge rețele, blochează centrale de energie sau curse de avion. Același virus va conduce personajele către prăpastia falimentului, ca apoi să le reinventeze viețile, asemeni unei noi credințe religioase.

Scriitura lui Kunzru nu e complicată (deși există multe pasaje tehnice, însă ușor de înțeles). E o scriitură plăcută, bine strunită, fără exces de figuri de stil. Traducerea lui Rareș Moldovan e excelentă. Iar povestea, așa ciudată și previzibilă și imprevizibilă pe alocuri, e o poveste care te pune pe gânduri. Excesul de lucruri strălucitoare și kitsch e dublat de contextul sumbru-întunecat al celor care sunt nevoiți să lucreze pentru bani în alte țări. Lumea nouă e o lume bine conectată în care succesul se transmite de pe un continent pe altul. La fel și crizele și problemele financiare. Până la urmă, virusul e o metaforă a crizelor economice, dar și a celor pe care le suferă realitatea online. Nimic nu scapă vijeliilor planetare, nimic nu rămâne neafectat. Iar intimitatea și spațiul personal sunt locurile atacate cu predilecție. Așa că lumea viitorului din roman (adică prezentul nostru de astăzi) e o lume în care nu mai poți pune bariere între viața ta personală și viața publică. Dacă un palier e afectat, totul se dărâmă cu rapiditate. Granițele reale nu mai există. Retragerea devine extrem de dificilă, deși pentru unele personaje poate deveni reală. Apropiată legendei, însă reală.