Notă Goodreads: ⭐ ⭐ ⭐ ⭐

Se împlinesc aproape 70 de ani de la apariția Cronicilor marțiene și cartea aceasta se citește și astăzi cu plăcere și entuziasm în ciuda faptului că literatura SF din anii ’50 e plină ochi de idei stereotipe, de frica proaspăt-instalatului război rece și de o viziune a viitorului deseori ridicolă. Însă romanele bune din acești ani rezistă tocmai prin procentul sănătos de literatură mainstream pe care îl conțin. E vremea romanelor psihologizante, romanelor obsedate de umanitate, de viitorul și de supraviețuirea speciei. Cadrul SF e doar un pretext pentru a pune în scenă diverse ipoteze privind destinul nostru.

Ediția Paladin, cea pe care o am și care e cea mai recentă de la noi (traducere Mihai-Dan Pavelescu) e, dacă am calculat bine, a patra ediție de la noi. O să las mai jos copertele edițiilor anterioare. Cum până în anii 2000 piața editorială era un soi de vest sălbatic, e posibil să mai fi apărut ediții de care să nu știu.

De altfel, trebuie să remarc faptul că unul dintre lucrurile excelente făcute de Editura Paladin ține de reeditarea (sau publicarea pentru prima dată) a unor romane clasice din istoria literaturii SF, Fantasy sau Crime-Noir. Ediții cartonate, prețuri decente, așa cum merită mulți dintre autorii publicați: Asimov, Arthur C. Clarke, Stanisław Lem, Clifford D. Simak, Silverberg, Heinlein și mulți alții. Ca să numesc doar autori de SF. E un program de recuperare, cu care poate unii cititori nu sunt de acord, însă e un program excelent care aduce în biblioteci edițiile acestea superbe, adevărate ediții de colecție.

Cronicile marțiene e o antologie de proze scurte care prin personajele și spațiul comun au coerența unui roman. O viziune sumbră asupra viitorului speciei umane pe Pământ (un război nuclear total va distruge civilizația așa cum o știm), dar și în spațiu. Marte, populat cu o rasă veche, pentru care conflictele țin de istoria lor, dedicându-și timpul în prezent trăirii vieții și contemplării, va fi distrus atât de boli, cât și de violența coloniștilor ajunși în cele din urmă pe planetă. Întâlnirile, scurte de obicei, sunt ciudate. Se pare că marțienii sunt extrem de empatici, până la a citi gândurile, sentimentele oamenilor și a lua forma ființelor lăsate de coloniști pe Pământ. Lucru care va crea confuzie, frică și va duce în cele din urmă către finalul prevăzut. O planetă pustie, abandonată, care găzduiește atât urmele civilizației marțiene, cât și urmele noilor orașe umane, părăsite pentru conflictul de pe Pământ.

(credit foto: lithub.com)

Povestirile sunt plasate în timp în jurul anilor 2000. Multe dintre ele au ca subiect tocmai lașitatea și agresivitatea umană. Unii fug de frica războiului, pentru a ucide la rândul lor gazdele de pe Marte. Negri, majoritatea servitori în anii 2000, părăsesc planeta pentru o lume mai bună. Însă nimic mai bun nu îi așteaptă pe planeta secetoasă. Oamenii duc cu ei atât speranțele, cât și trecutul, moștenirea lor sângeroasă. Dacă pe Pământ războiul nuclear (suntem în plin război rece și frica de războiul nuclear e mai mare ca oricând) distruge civilizația și avansul tehnologic, pe Marte oamenii nu sunt capabili să înțeleagă civilizația marțiană. Așa că o distrug, refăcând orașele ca un soi de copii ale celor de-acasă. Marte un soi de continent nord-american (în fond marțienii în prozele lui Bradbury sunt uciși de o boală umană, tratabilă în cazul oamenilor) care urmează să fie decimat, pustiit, pentru a fi colonizat și refăcut după chipul vechii Europe.

Analogiile, ironiile și trimiterile către istoria umanității sunt vizibile, fiind aplicate în tușe groase. Însă tocmai aceste stridențe fac din prozele lui Bradbury texte valoroase. E posibil ca viziunea sa asupra unei civilizații extraterestre să fie desuetă, comică, aproape caricaturală. Însă nu cred că l-a interesat foarte mult pe Bradbury cum arată și ce fac marțienii. Interesul său ține de umanitate. Cum ne comportăm în spații noi, cum relaționam cu ceilalți. Și, la toate capitolele, oamenii pierd.

Unele proze sunt amuzante, altele tragice, unele sunt ironice și detașate, multe dintre îți lasă un gust amar, dezolant. Cert e că volumul acesta merită citit, e o bijuterie a prozei de gen din anii săi de aur. La Paladin, mai sunt publicate Omul ilustrat și Fahrenheit 451. Urmează să fie traduse Dandelion Wine și Something Wicked This Way Comes, așa că și 2020 sună foarte bine.

O recenzie care mi-a plăcut o găsiți pe blogul cititorsf. Puteți cumpăra cartea de pe siteul editurii Paladin, de pe cartepedia.ro sau din librăriile Book Corner sau Librarium Universității, dacă sunteți prin Cluj. Ocazie cu care putem să stăm și de vorbă, preț de câteva minute.

Advertisements