Rating Goodreads ⭐ ⭐ ⭐ ⭐

Din multe puncte de vedere, mi-a plăcut mai mult romanul Păcăleala decât Noduri, ambele apărute relativ recent la editura Litera. Bine scrise, cu personaje puternice, romane intime, de viață de familie, cele două traduceri din opera scriitorului italian Domenico Starnone confirmă faptul că avem de-a face cu unul dintre vârfurile literaturii italiene de astăzi.

„Păcăleala” e un roman despre relația dintre un bunic și nepotul său. Bunicul, artist, ilustrator pentru cărți, multe dintre ele cărți pentru copii, proaspăt recuperat dintr-o operație. Bătrân, singur, obișnuit cu ritmurile propriei vieți, cu singurătatea casei în care locuiește, e prins într-un nou proiect editorial, care îi dă mult de furcă. Încrederea în propriile forțe e slăbită și planșele nu îi ies defel. Un telefon primit de la propria fiică îi încurcă tot restul planurilor. E nevoit să revină la Napoli, în orașul copilăriei și în casa sa pentru a petrece o săptămână cu nepotul, cât să poată plecă părinții pentru o conferință universitară. Ajuns în Napoli, imaginile tinereții revin obsesiv și provoacă o retrospectivă care pune în balanță întreaga viață. E artistul celebru, premiat și lăudat de cititori sau e doar un laș, care s-a refugiat în artă și a pierdut iubite din cauza aceasta. Sunt bune desenele lui? E capabil în continuare să deseneze bine?

(o copertă care îmi place mult)

Nepotul, un băiețel de patru ani, isteț și descurcăreț, pare să își aprecieze mult bunicul și dorește sincer să-l impresioneze. Să îl aducă în lumea lui, a jucăriilor, jocurilor și a regulilor stricte inventate de copilul de patru ani. Părinții sunt mai tot timpul certați, soțul fiicei sale e enervant de gelos, iar călătoria în scop profesional pare mai degrabă un prilej de răfuială între cei doi. Mario, puștiul, e suficient de isteț cât să se descurce și singur în lipsa menajerei. Însă, rămas doar cu bunicul, intră într-un soi de competiție cu acesta pentru a dovedi care e mai bun și mai priceput. Daniele, bunicul, personajul care dă voce romanului, devine din ce în ce mai nervos, mai irascibil și nesigur pe sine. Își recapitulează tinerețea, își pune la îndoială talentul artistic, iar remărcile nepotului privind lumina și culorile desenelor sale îl pun serios pe gânduri. Zilele petrecute împreună nu mai sunt simple zile în care bunicul are grijă de nepot, distanța dintre ei dispare și sentimentul de competiție, de invidie, senzația de manipulare din partea unuia sau a celuilalt devin obsesive. Micile poante, micile păcăleli care fac viața mai suportabilă riscă să devieze în jocuri de putere. Și bunicul intră din plin în aceste jocuri, ba chiar le încurajează.

(credit foto: https://worldvoices.pen.org/speaker/domenico-starnone/)

Mi-a plăcut mult vocea lui Daniele Mallarico, bătrânul desenator. O voce crispată, obsedantă, însă o voce naturală, bine construită. Daniele e un om atent la detalii, capabil să despice firul în patru, să analizeze până la obsesie un gest sau o imagine care-l bântuie. Romanul e dedicat relației sale cu nepotul, roman de cameră, deși există scene care se petrec pe străzile din Napoli. Însă e un roman despre bătrânețe, despre nesiguranță, despre fragilitatea eului confruntat cu cea mai mică contestare. Un roman în care vocea centrală suprinde bine toate nuanțele bătrâneții, de la siguranța traiului și iritarea provocată de bâzâitul celorlalți până la vulnerabilitate și panică la gândul eșecului. Domenico Starnone își face treaba foarte bine, așa că dacă doriți să citiți un roman excelent, recomandarea mea e să îi dați o șansă.

Puteți cumpăra cartea de pe siteul editurii Litera, de pe cartepedia.ro sau din librăriile Book Corner sau Librarium Universității, dacă ești prin Cluj. Ocazie cu care putem să stăm și de vorbă, preț de câteva minute.

Advertisements