Din când în când recomand cărți pe cartepedia. Iată ultimele patru recomandări:

Roald Dahl – Unchiul Oswald. Editura Art.

Păstrând umorul negru, cinismul și ideile năstrușnice, literatura pentru adulți a lui Roald Dahl e totuși foarte diferită de cea pentru copii. De pildă romanul de față, „Unchiul Oswald”, o relatare despre un unchi celebru, extrem de bogat și de afemeiat, e un volum pe care nu l-aș recomanda în niciun caz copiilor, oricât de precoce sau de maturi sunt ei.

Citește continuarea aici.

Dorthe Nors – Lovitura de carate. Editura RAO.

Pentru că îmi place proza scurtă, caut tot timpul prin librărie noi traduceri. Cartea aceasta mi-a atras atenția de când a apărut, dar nu am reușit decât acum să o citesc. Și îmi pare rău, pentru că e un volum bun de proză, cu o tematică deosebit de variată. Titlul te păcălește puțin, eu unul am crezut că e un volum cu texte cu final brusc, care schimbă total cursul acțiunii de până atunci, așa cum e volumul lui Florin Iaru – Povestiri cu final schimbat.

Citește continuarea aici.

Cinzia Arruzza, Tithi Bhattacharya, Nancy Fraser – Feminismul celor 99%. Manifest. Editura Fractalia.

Simt cumva că m-a păcălit titlul acesta. Da, e un manifest feminist dedicat majorității. Minoritatea în acest volum e reprezentată de către femeile de succes și de modelul „lean in” – acest feminism corporatist, cum e etichetat cu reproș de autoare. Însă marele inamic al feminismului și al situației actuale în care se află femeile din lumea noastră e întruchipat de capitalism și de stadiul actual al capitalismului – neoliberalismul. Corporațiile, fuga după bani, muncă ieftină și exploatarea celor săraci sunt punctele nevralgice identificate de către feminismul celor 99%. Și cu siguranță că într-o bună măsură reproșul autoarelor e adevărat.

Citește continuarea aici.

 

 

Stephen Hawking – Găurile negre. Prelegerile Reith, BBC. Editura Humanitas.

De dimensiunile unei cărți pe care să o citești preț de o cafea-două, dimineața, noua traducere de la editura Humanitas e o bună și concisă introducere în povestea găurilor negre. Are la bază două conferințe ținute de celebrul Stephen Hawking, conferințe pe care să le poată urmări publicul larg. Termenii, explicațiile sunt ușor de înțeles. Așa că cititorii pot afla de unde a pornit povestea găurilor negre, de ce francezii au considerat nepotrivt numele, de ce pentru publicul larg existența lor e ceva înfricoșător, iar pentru cercetători o provocare.

Citește continuarea aici.

 

Advertisements