Domenico Starnone a fost una dintre surprizele plăcute din toamna anului trecut. Mărturisesc că nu-l știam pe autorul italian, și nici bârfele din jurul său. Cum că e soțul Elenei Ferrante. Noduri, romanul tradus anul trecut, despre carte am scris puțin pe Cartepedia (aici) e un roman bun, tensionat, despre relații de familie, copii, traume. Cu perspective multiple, cu nevroze și un soi de zgomot de fond care anunță cumva gestul violent, explozia, răbufnirea din final. Tensiunea creată de autor amintește de aceeași stare întâlnită în câteva dintre romanele celebrei Ferrante, însă e doar o asemănare.

La Bookfest s-a anunțat Păcăleala, un nou roman de Starnone, în excelenta traducere a Ceraselei Barbone. Romanul a apărut recent, din păcate în colecția CPT a editurii Litera. Însă cu o copertă bună. Zic din păcate, pentru că deși are un preț bun, e totuși o colecție de ziar. Aș fi vrut ca prima ediție să fie normală, de librărie, și nu de chioșcuri.

În fine, aștept și traducerea romanului pentru care a luat Starnone premiul Strega. Până atunci, vă spun că e un roman bine scris, cu un personaj principal, masculin, în vârstă, ilustrator pentru cărți, obligat să stea cu nepotul său de câțiva ani, cât lipsesc părinții. O voce masculină excelentă, fragilă, tensionată, deseori ușor iritabilă, dar cu un bun simț al observației. Și ca să vă dau un exemplu, las fragmentul de mai jos. Nu e un roman lung, așa că probabil îl termin zilele acestea:

„Când ieșeam de la școală și nu aveam chef să mă întorc acasă pentru că eram furios pe colegii care erau zbiri, pe profesorii sadici, turbarea era cea care îmi invada pieptul, ochii, capul. Și, ca să mă liniștesc, făceam ocolul mare, mă duceam până la Porta Nolana, uneori o luam pe strada San Cosmo, alteori, cu sângele care clocotea încă, mă duceam prin Lavinaio, o luam prin Carmine, umblam neîmblânzit prin locuri aflate în ruine și ajungeam în port. Și vai de cel care mă prindea în starea asta pe drum și mă lovea, fie și în joacă. Blestemam sfinți și madone, eram turbat, nu înfuriat, și rădeam batjocoritor, apoi scuipam, trăgeam ciomege sperând să încasez și eu.”

Advertisements