Nu sunt un colaborator constant al revistei, cred că în ultima vreme am publicat cel mult un text-două pe an. Însă Tribuna e revista pe care o citesc constant, e revista la care publicam la fel de constant în facultate, la care mi-am făcut debutul de maturitate în cronică literară. Și, nu mai puțin important, la Tribuna lucrează prieteni apropiați, prieteni ce țin de etape din formarea mea cultural-literară, dar și de ore întregi de discuții, proiecte, club de lectură, lansări de carte, bârfe literare și cărți rare împrumutate. Cumva, o bună parte din viața culturală clujeană se leagă de revista Tribuna.

Argumente suficiente ca să scriu acest text.

Spre sfârșitul anului 2012 am aflat de celebrul concurs pentru ocuparea postului de redactor-șef la Tribuna. Două, trei luni am încercat, zadarnic, să conving măcar pe unul dintre redactori să-și depună un dosar de candidatură. Nu am reușit. Așa că la concurs s-au prezentat doi candidați din afara redacției: Ovidiu Pecican, colaborator constant al revistei, și Mircea Arman, pentru mine un necunoscut, însă nicio problemă, probabil e vina mea că nu îl cunoșteam. Evident, juriul a avut o misiune ușoară: fără vreun candidat din partea redacției, se putea alege cu lejeritate dosarul convenabil.

Ce-i drept, dosarul de candidatură cerea un proiect de management serios, cu multe detalii financiare, dar și cu experiență în domeniu. Lucru care a pus în dificultate și redacția, însă nu era un impediment major. Acuma, de ce era nevoie și de o experiență economică, mi-e greu să înțeleg. Revista e finanțată de Consiliul Județean, fonduri sunt câte sunt, iar ca distribuție și situație financiară e în top 5 reviste culturale din țară. Că salariile sunt mici e altă poveste. Însă situația financiară era stabilă. Nu poate fi comparată cu Steaua sau Apostrof, reviste ce depind de un USR din ce în ce mai haotic.

Postul vizat e cel de redactor-șef, nu de manager, așa cum văd că tot se recomandă prin presă dl. Arman. Că manager cultural – un ideal pentru funcția respectivă  – e un lucru rar la noi în țară. Probabil câțiva coordonatori de librării sau de ONG-uri și asociații culturale pot candida cu succes pe acest post. Însă, acest fapt nu presupune că au și experiență redacțională. Au experiență în ceea ce înseamnă să atragi fonduri, să gândeşti și să duci la bun sfârșit un proiect. Normal era ca redactorul-șef să fi ocupat minim 2 ani funcția de redactor la o revistă de profil.

În această chestiune apare, pe lângă vina de a nu fi candidat vreunul dintre redactorii actuali, și problema fostului redactor-șef:  Maxim Danciu. Îmi vine greu să cred că poți ieși liniștit la pensie fără să-ţi pese de ce se întâmplă cu revista după ce ai plecat de acolo. A avut ani suficienți la dispoziție ca să formeze un viitor redactor-șef, ca să nu mai spun că în toată această perioadă se putea numi un redactor-șef adjunct. Nu s-a întâmplat acest lucru. La fel de bine, te retragi din funcție nu când ieși la pensie, ci când poți lăsa pe cineva ok în locul tău. Asta dacă te gândești la revistă, dacă nu… Retragerea din funcție într-un moment de schimbări politice, peste tot, numai benefică nu poate fi. Clar, Maxim Danciu e, în parte, vinovat pentru situația actuală.

Să terminăm prin a vorbi și despre actualul redactor-șef sau manager, așa cum îi place să-și spună. Revista Tribuna a avut numere foarte bune și numere mai puțin bune, a publicat valori incontestabile, dar și nulități – membri sau nu USR. Ca mai toate revistele din țară în care publică medici, ingineri etc., persoane  care nu se simt bine dacă nu sunt măcar un pic de scriitori și ei. Însă, calculând o valoare medie a numerelor, Tribuna  se  găseşte lejer într-un top al revistelor literare din țară. Mircea Arman, proaspăt numit, e o ironie în sintagmă, începe prin a amenința în-stânga-și-n-dreapta cu viitoarele modificări. De la paginare, machetă, tiraj și culori, până la orientare ideologică, colaboratori, materiale publicate. Ca toate să fie după chipul și asemănarea domniei sale. De ce acest lucru, mi-e greu să înțeleg. Dacă nu e mulțumit deloc de actuala revistă și de salariul care, oricum nu ajunge decât pentru două faruri, așa cum declara într-un interviu recent, de ce a mai candidat la postul cu pricina? De ce domnia sa nu și-a făcut propria revistă, cu propria ideologie și profil socio-uman, mai ușor de modelat după gusturile personale decât o revistă deja cu tradiție și cu o redacție gata formată. Ah, că fiind redactor-șef la Tribuna îți legitimează activitatea și imaginea, asta e o cu totul altă poveste. Că e ușor să aduci colaboratori, să publici editoriale cu nuanțe vag dictatoriale când știi că vei avea deja un public deja format de alții și de munca altora…

Să începi să înjuri colaboratori ai revistei care au dat o identitate Clujului cultural, așa cum a făcut-o Ion Pop, unul dintre cei mai buni profesori pe care i-am avut la Facultatea de Litere și, incontestabil, unul dintre primii critici de poezie din țară, ține de o atitudine cel puțin eronată și frustrantă. Și e o direcție pe care am observat-o deja la noua conducere a ICR-ului. Nu încerci să faci ceva mai bun decât precedenții, pentru ca munca ta să te recomande, ci arunci cu lături în ceilalți, că tu ești diferit. Da, ești diferit, dar nu neapărat în sensul bun.

Detest editorialele domnului Mircea Arman și maniera sa de lucru cu redacția și colaboratorii revistei. Ceva îmi spune că, în curând, o să detest și cuprinsul revistei. Și spun acest lucru cu părere de rău pentru prietenii din redacție. Însă, aceşti prieteni, dacă vor să schimbe starea actuală în care se află revista, trebuie să reacționeze. Altfel, supuși funcției pe care domnul Mircea Arman o are, vor garanta prin propriile semnături modificările și atitudinea redactorului-șef, dar și direcția în care merge revista. Când nu ești de acord cu ceva, îți dai demisia sau încerci să schimbi lucrurile. Altfel, taci din gură și mergi mai departe.

Advertisements