Cei care au cumpărat cartea istoricului Lucian Boia şi au şi citit câteva pagini – că la cum s-a vândut volumul acesta tind să cred că a devenit o modă să-l ai în casă – nu prea au găsit răspunsuri la această întrebare. Probabil că mai multe răspunsuri au oferit ziarele şi televiziunile, în pofta lor mare să despice firul patriotismului în patru, luând clar şi limpede poziţii contra sau pro în chestiunea Boia. Nu importă că majoritatea ziariştilor nu au citit decât, probabil, ultimul capitol al cărţii, cu toţii au idee despre ce înseamnă să fii român şi cât de special e acest lucru.

Lucian Boia, De ce este România altfel? Humanitas, 2012. 22 de lei.

Bun. Să începem cu sfârşitul cărţii, cu acel capitol pe care cred că l-au citit în special cei care nu au citit cartea. Spune Boia, încercând câteva concluzii: “ÎN CE MĂ PRIVEŞTE, n-am nici o soluţie şi nu ştiu dacă există vreuna, în afară de aşezarea lucrurilor în timp. Multe depind de mersul omenirii în ansamblu. N-avem nici cea mai mică idee încotro merge Europa, încotro merge lumea.”

Aşa că acesta e răspunsul pe scurt la întrebarea din titlu. Aşa cum şi cartea este o istorie, mai scurtă decât cea a lui Djuvara şi mai personal judecată, însă o istorie a României, trasată prin prisma situaţiilor contradictorii din istoria naţională. Ce face, concret, Boia? Reia o serie de evenimente, multe dintre ele deja celebre prin falsificare şi exagerare de dragul miturilor fondatoare, creatoare de imagine identitară. Le reia şi le judecă cinic, cât de cât la rece, mai bine spus le prezintă pur şi simplu, fără să judece. Judecăţile, atâtea câte sunt, ţin de subteranele textului, de modul în care a fost construit eseul şi de ultima sa parte – cea cu istoria recentă. Celelalte judecăţi sunt puse pe seama istoricilor din trecut, fie pozitive sau negative.

Din punctul acesta de vedere, un cititor familiarizat cu cărţile lui Boia sau, cel puţin, unul pasionat de istorie, absolvent de studii superiare, adicătelea unul cu capul pe umeri, cât de cât, nu află prea multe lucruri noi. Boia scrie lejer, trasează câteva ipoteze de argumentare, sare din episod în episod, culegând contradicţii, controverse, mici bârfe sau necunoscute din subteranele istoriei. E cel mai uşor mod de a arăta echilibrul instabil al poporului român, indeciziile, politicul, laşitatea – atâta cât a fost, eschiva sau violenţa. Dar şi lucrurile bune. Însă fără a înclina balanţa în vreun fel. Această linie de echilibru, pe care Lucian Boia se străduieşte din greu să o respecte de-a lungul textului, în vizibilă opoziţie cu dezordinea şi dezechilibrul deciziilor istorice luate de către poporul român, face ca întreg textul să sufere de o eschivă cărturărească. Politicoasă, academică, dar tot eschivă… Mai puţin ultimele capitole, în care Boia îşi permite să critice deschis societatea coontemporană, atât pentru compromisurile din perioada comunistă, cât şi pentru dezastrul politic de după 90 şi decăderea clasei politice.

Prezentat ca un popor mic, nesigur pe el, oportunist, contradictoriu, poporul român nu oferă însă răspunsul scontat la întrebarea “de ce este România altfel”? Şi nici Boia. Cu atât mai puţin cu cât Boia nu trasează o ipoteză de lucru: ce înseamnă “altfel” şi “altfel” în comparaţie cu cine?! Sau cu ce!? Bănuiesc că se poate scrie lejer o istorie plină de contradicţii a popoarelor mici din Europa: Belgia, Olanda, Bulgaria, Serbia, Ungaria, ţările nordice sau baltice, la fel cum şi statele mari prezintă contradicţii peste contradicţii de-a lungul istoriei personale. Aşa că altfelul acesta pare un altfel deloc special şi deloc excepţional. Citind cartea cu atenţie, tind să cred că realitatea e alta. Titlul, extrem de vandabil şi bine conturat către tiraje de zeci de mii de exemplare, nu îi aparţine lui Boia, ci redactorilor sau directorilor de marketing din Humanitas. E un titlu foarte bun şi extrem de vandabil, însă rezumă cumva de departe cartea scrisă de Boia. Şi o rezumă dintr-o perspectivă pe care Boia nu o explicitează direct niciunde în text.

Rămâne însă scandalul, dezbaterea – aşa cum e numit orice scandal media în România – şi regretul personal că toţi tâmpiţii care o să-şi dea cu părerea vor crede pe vecie în excepţionalul românesc. Excepţionalul care face diferenţa şi care urcă până la infarct patriotismul din “babe”. Însă nu poţi scrie despre România fără efecte colaterale, aşa că asta e.

Advertisements