Hose Pablo, google translate: ştefan-vodă. Tracus Arte. 2012. 8 lei

Am citit volumul lui Hose Pablo (pseudonim, evident) dintr-o curiozitate mai degrabă legată de personaj, decât de carte. Îi citeam din când în când posturile de pe blog  (hosă, o pivă?), apoi diverse comentarii pe facebook etc. Aşa că părerea mea despre autor e mai degrabă confuză şi stârnită de curiozităţi diverse; mai puţin estetice sau literare.

Ştiu că a debutat în 2007 la Vinea cu un volum numit Căpşune în inima mea. Nu am pus mâna pe el, aşa că întâlnirea cu google translate ţine loc de debut.

google translate

Citit rapid, volumul are 20 şi ceva de pagini, senzaţia persistentă e că nu rămâi cu nimic. Sau poate cu 2, 3 versuri mai bune. E un soi de goliciune semantică care bântuie textele lui Hose Pablo, de la un capăt la altul, de parcă simplificarea voită a metaforelor ar duce la un soi de comunicare directă cu cititorul. Întregul volum, construit din poeme numite Translate 1, 2 şi tot aşa, pare un fişier de calculator adunând mailuri, mai mult sau mai puţin de dragoste, trimise aceluiaşi destinatar. Numele volumului te duce cu gândul, voluntar sau nu, şi la maniera de scriere: un limbaj direct, frust uneori, cât mai simplu, cu prescurtări şi imprecizii de scriere rapidă pe tastatură, filtrat parcă prin opţiunea google translate dintr-o limbă străină într-o română banală, de periferie.

Vocea masculină e când tandră, presărată de imagini directe şi destul de banale, când violentă cu limbaj voit masculinizat: fut, frec menta, ejaculez, futai etc. Un joc care echilibrează discursul poetic între cele două direcţii. Poemele desfăşora aproape narativ fragmente din jurnalul unei relaţii de dragoste.

Hose Pablo evită textele încărcate stilistic, vezi trimiterea la traducere prin google translate, însă deseori ai senzaţia că acea ariditate a textului nu aduce nimic nou. Minimalismul poemelor maschează parcă o anumită platitudine, o banalitate în imaginar şi expresie pe care nu poţi să o ignori, fie ea falsă sau voit autoironică:

“păşeşti mărunt. priveşti din când în când

în părţi. aş vrea să fiu pământul de sub

piciorul tău. aş vrea să fiu blocul sau vitrina

spre care priveşti. dar nu sunt” (Translate 7)

sau:

“ridic mâna dreaptă destul de nesigur

oricum / aşa e atunci când visul îţi urmezi

mi-o împlânt în piept

scot de acolo inima o arunc”  (Translate 7)

Experienţa-jurnal, presărată ici-colo cu trimiteri fotbalistice, asemeni poeziilor unui Văsieş, construită în jurul substantivului DRAGOSTE, scris aproape peste tot cu majuscule, îşi duce cititorul din confesiune în confesiune până la final. Scurte strofe amuzante, câte o confesiune voit serioasă (“vom închide smerit ochii iar”) urmată de o imagine deja saturată (“cerul va exploda deasupra goliciunii” ) conturează imaginea unei voci incapabile să se expună sincer, a unei voci teatrale care optează când pentru o mască masculin-adolecentin-violentă, când pentru cea a nesiguranţei mizerabiliste, a autoanalizei într-un decor derizoriu. Nu rămân foarte multe de spus după volumul acesta şi cu părere de rău trebuie să recunosc că mă aşteptam la altceva decât la poeme precum cel de mai jos, din care voi cita parţial:

“nici măcar nu deschid youtube-ul

am 25 de ani aştept DRAGOSTEA

sunt un om nostim şi puf am de

păpădie pe pantaloni aştept DRAGOSTEA //

nu m-a cucerit nicio femeie

frec menta: sunt un nefutut morăcănos

după cum spuneam aştep

ceva care să semene cu dragostea //

dacă luna asta grasă ar fi o femeie

aş ejacula pe sânii ei cât de tare aştept

DRAGOSTEA care parkă

aşa cumva oarecum – nu se grăbeşte” (Translate 6)

Advertisements