Măștile lui M.I. Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu.

Humanitas, 2012. Preț 27 de lei.

Eram extrem de curios și probabil nu eram singurul care aștepta acest volum de interviuri. Realizat târziu, cu câteva luni înainte ca poetul să moară. Bolnav, arțăgos, un pic ironic și deseori cu salturi în memorie și subiecte, Ivănescu pare acum un bătrânel săturat, epuizat, aflat într-o așteptare finală. Multe dintre detaliile biografice le cunoșteam deja, altele, ce-i drept, nu. Însă volumul de 220 de pagini nu e nici genul de interviu final/testament și nici unul concludent, cartea  își vede suficiența prin prisma celui care ia interviul și farmecul prin prisma celui intervievat.

Liiceanu merge la Ivănescu așteptând să găsească marele geniu poetic aflat la finalul vieții, un final filosofic cu mari fraze despre viață, cultură și istorie. Liiceanu așteaptă din partea poetului ironia atotștiutoare a lui Cioran și cultura sclipitoare a unui mare maestru al poeziei și al culturii engleze. Găsește un bătrânel pus pe șotii, gata oricând să-și diminueze rolul și importanța în anii istorici ai comunismului, lent, plin de memoria bețiilor lungi – adevărate repere de formare culturală și existențială, obsedat biografic de moartea surorii și de sinuciderea fratelui – adevăratul geniu al familiei. Un om conștient că s-a născut în poziție secundă, de înlocuitor al morții surorii, dar și de înlocuitor al morții fratelui prin supraviețuirea lungă de până la 80 de ani.

Din păcate, și o și recunoaște, Liiceanu nu e familiarizat cu opera poetului și nici cu poezia în general. De aceea întrebările sale privesc mai degrabă contextul decât esența vieții poetului: momentele istorice interbelice, comunismul, colaborarea cu securitatea, bârfele și greutățile culturale, familia și soția. Liiceanu pune întrebări încercând să semneze o autobiografie nescrisă, de tip formator. Insă Ivănescu nu se suprapune pe calapodul gândit în întrebări. E un fost mare bețiv – lucru care stârnește iritarea lui Liiceanu, de unde și insistența în acest subiect, traducerile și le vede ca muncă pentru bani și nu ca piloni ai gestului cultural, comunismul e un loc în care a crescut și a trebuit să se descurce cu asta și nu coșmarul ideologic și filosofic din întrebările filosofului, poezia mai degrabă pariuri la masa din cârciumă decât Marea Operă.

Din aceste dezacorduri rezultă fracturi de gândire și de spațiu comun între cei doi – spațiu până la urmă necesar construirii unui dialog. Iar dialogul scapă până la un punct, dvenind interviu. Însă tot din aceste dezacorduri care nu de puține ori trezesc o anumită nervozitate în replici, ies și detalii importante despre viața și ideile poetului Ivănescu. Ca și cum scos din contextul poetului însoțit de discipoli (ce-i drept, părăsit în ultimii ani), Ivănescu e obligat să dialogheze cu un om cu care probabil nu împarte nimic și nici nu ar fi stat la aceeași masă în tinerețea sa din epoca comunistă.

Așadar și plusuri și minusuri. Însă un volum care merită citit.

Advertisements