Lapte şi miere, Jean Mattern. Polirom, 2011. Preţ librărie 16.95.

Nu i-am citit autorului primul roman, tradus şi în română şi poposit între timp pe raftul de reduceri, însă cel de-al doilea – Lapte şi miere – se citeşte repede. E un soi de literatură de pauză între două romane serioase, un soi de cum să-mi ocup timpul de două ore cu ceva nou. Jean Mattern ştie cum se scrie sau cum ar trebui să se scrie un roman cu succes la critică şi la public. Chiar şi biografia sa e îndreptată spre aşa ceva. Discreţia originii atât de misterios şi de simbolic prezentată ca est-europeană (tată român, mamă maghiară), angajat la Gallimard unde coordonează colecţiile de literatură străină, Mattern are toate atuurile să ştie “ce anume” est-european prinde la publicul francez.

sursă foto aici

Aşa că povestea este cusută bine, cu ingrediente tragice, etice, cu război şi călătorii către europa vestică. Doi prieteni buni, copilărind prin Timişoara, dau peste al doilea război mondial. Sau mai bine spus dă eliberarea oraşului de către ruşi peste ei. Unul vorbeşte ungureşte bine, celălalalt cântă la violoncel extraordinar. Urmează fuga către Budapesta, de unde drumul celor doi se desparte. Budapesta, Austria, apoi Franţa sub ocupaţie şi veşnicele valuri de refugiaţi. Romanul (150 de pagini) e croit bine. Episoadele alternează, atât temporal cât şi evenimenţial. Capitolele sunt scurte, vocea naratorului e patetic-înţeleaptă, cu mici tuşe nostalgice, uneori tensionate, personajele sunt puţine şi intervin rar în amintirile bătrânului pus în faţa propriei vieţi.

Jean Mattern are o poveste bună pe care o supralicitează: există momente în care greutăţile se tot adună de parcă personajul din memorie trebuie să treacă prin teste biblice. Sau să păşească prin toate locurile comune biografiei unui personaj est-european. Şi dacă povestea e bună, atât de bine concepută şi mixată în jocul capitolelor, autorul nu mai are răbdare cu cititorul. Sare binişor peste lucruri, destinul trebuie să o ia înainte, personajele mai mult subînţelese decât construite. Construit cu răbdare, romanul putea să aibă lejer 300 de pagini. Însă Mattern pune miza mai degrabă pe stilul povestirii, îndemânarea lucrăturii şi mai puţin pe construcţia bine aşezată şi bine închegată. Citit repede, cum probabil se şi vrea, Lapte şi miere e un soi de schiţă la un roman est-european. O schiţă bună, însă fără să depăşească nivelul de sugestie.

Advertisements