Ceaunul, Kiyoko Murata. Humanitas, 2011. Preţ librărie 15 lei

Rar îmi găsesc timp pentru un volum “oriental”, ritmul de viaţă agitat, destul de haotic, structura mea psihică îndreptăţind mai degrabă o lectură orientată spre partea occidentala a ficţiunii. Şi totuşi… Uite că am luat într-o zi la librărie cartea şi în aceeaşi seară am şi terminat-o. În principiu, acesta e farmecul cărţilor din colecţia Cartea de pe noptieră. Cu puţin noroc, le termeni în aceeaşi zi.

Aşa că dacă aveţi 2, 3 ore de linişte, Ceaunul lui Murata poate fi o posibilitate de a le petrece. Mic, abia 90 de pagini, cu o intrigă simplă şi câteva personaje. Un grup de nepoţi sunt trimişi la bunica la ţară pentru câteva zile, timp cât părinţii merg în vizită la o rudă depărtată, bogată şi foarte bolnavă. Întâmplator, ruda e un frate al bunicii în cauză, însă singurul frate despre care bunica nu are nicio amintire. Ba, îl omite chiar, la fiecare numărătoare a familiei şi a amintirilor. În jocul acesta al amintirilor şi al amneziei intră o serie de taine ale familiei pe care Tami, una dintre nepoatele bunicii, le va înfrunta în serile din jurul ceaunului cu mâncare.

Scris bine, rafinat, există câteva pagini foarte bune în carte, Ceaunul e unul dintre acele bijuterii de mici dimensiuni ale prozei care nu pretind a fi altceva. Recomandabil pentru o lectură lentă şi răbdătoare. Pe de altă parte, filmul făcut după roman, în regia lui Akira Kurosawa (celebrul) e mult sub valorea cărţii. Un soi de schematizare tâmpă a acţiunii cu puşti îmbrăcaţi ca în serialele americane şi cu o tentă anti-americană putenică. De altfel, scenaristul a ales să pună un accent puternic pe bombardarea Hiroshimei, trecutul personajelor legându-se de victimele şi ororile bombei atomice. Ceea ce nu e o problemă, dacă nu ar fi un film după o carte care nu are nici în clin, nici în mânecă cu Hiroshima. Aşadar citiţi cartea şi ignoraţi filmul. Mesaj destul de banal, dacă e să mă gândesc bine 🙂

Mai jos coperta unei ediţii franceze

Advertisements