Tăişul sabiei, Joe Abercrombie. Nemira, 2011. 2 vol, 49,90 lei.

“Logen se avântă printre copaci, cu picioarele goale alunecând pe pământul ud, pe mocirlă, pe acele jilave de pin, de abia mai respirând, cu sângele pulsându-i în cap. Se împiedică şi se prăvăli pe-o parte, cât pe ce să-şi despice pieptul cu propria secure şi rămase acolo, gâfâind, cercetând cu privirea pădurea plină de umbre.”

Aşa încep aventurile sălbatecului luptător Logan Ninefingers de-a lungul drumului său dinspre pustietatea fioroasă a nordului înspre centrul şi sudul Uniunii. Aventuri sângeroase, descrise cu răbdare şi multă expresivitate de către prozatorul englez Joe Abercrombie. Abercrombie, deşi a publicat până în 2011 cinci romane, e un scriitor tânăr, aflat încă la începutul unei cariere lungi, probabil, în literatura fantasy. Un scriitor lăudat îndeajuns de mult de către revistele de profil şi cu recomandări ale unor maeştrii ai genului, precum George R.R. Martin.

Romanul, după ce citeşti primele pagini, pare a urma o schemă clasică, în care apare eroul se luptă, suferă şi învinge la urmă. Deloc aşa. Acţiunea e situată într-un soi de ev mediu magic, ce-i drept puterile magiei şi vrăjitorii de mult timp s-au diminuat. Un ev mediu în care lumea e împărţită între Uniune (formaţiune multi-statală în care armata, negustorii şi Inchiziţia par să împletească destinele) şi un nord sălbatec, dominat de regi cruzi şi nemiloşi, un soi de nord al vikingilor. Tot în nord se află şi hoardele de shanka, creaturi mici, războinice, un soi de jumătate-oameni care doar jefuiesc şi ucid.

În acest context, romanul porneşte simultan pe trei direcţii. Peripeţiile lui Logan, barbar temut în lupte şi care tocmai scapă cu greu dintr-o înfruntare sângeroasă ce-l desparte de restul camarazilor de arme, care străbate nordul în căutarea magului Bayaz – un mag celebru, despre care se scrie şi în cronicile creării marilor oraşe. Inchizitorul Glotka, şchiop, distrus de anii de temniţă petrecuţi ca prizonier de război, mare maestru al torturii şi, în fine, un individ pus să găsească şi în foc trădarea şi moartea, mereu în luptă cu adversarii politici şi tagma negustorilor. Locotenentul Jezal, bogat dar tânăr în ambiţie şi glorie, obligat să lupte într-un turnir care decide imaginea şi onoarea familiei pentru tot restul vieţii. Fiecare personaj atrage după el o direcţie a cărţii şi o mulţime de planuri secundare. Fiecare direcţie e dezvoltată lent, cu răbdare, insistând pe contexte şi potrete. Abercrombie, dincolo de faptul că este un maestru al construcţiei timpului, accelerând neaşteptat şi blocând scene în mijlocul luptei, ştie că un roman bun se construieşte cu personaje puternice, uşor de pus în imagini de către ochii cititorului. Acest prim volum, dincolo de faptul că aşează pe temelii firele narative şi un istoric al lumii medievale, e un soi de cronică a vieţii celor trei protagonişti. Fiecare intrând în lumină reflectoarelor sau păşind în umbră în funcţie de personajele secundare care vor ocupa, pe rând, scena naraţiunii. Pentru că personajele secundare sunt destul de multe. Creaturile de tip fantasy apar puţin, mai mult anunţă dezvoltări posibile ale acţiunii, decât să le decidă.

Clar că volumul trebuie citit. A apărut anul acesta în traducere (2004 la mama lui acasă) şi e urmat de încă două: Before They are Hanged şi Last Argument of Kings. La fel de clar e că mici asemănări în construcţie cu lumea din romanele lui R.R. Martin există. Însă nimic care să te deranjeze sau să te pună pe gânduri critice. Abercrombie a mai publicat în 2007 şi 2008 2 romane, independente de personajele şi firul epic din această trilogie, dar situate în acelaşi univers, lucru care dovedeşte că universul acesta a fost bine scris şi gândit, a plăcut publicului, dar şi autorului. Şi poate că va continua să crească pe măsura apariţiei unor noi romane. Nota pentru primul volum: 9/ 9.50.

Drept bonus, pun mai jos cele 2 coperte de la ediţiile americane ale romanelor independente: Best Served Cold (2009) şi The Heroes (2011). Coperte cinematografice, depărtate ca tematică de medievalele britanice.

Advertisements