Poeziile sunt “extrase” din volumul Corabia lui Sebastian (1978, Cartea Românească).

Love Hobby

…să iubeşti o femeie cu pantaloni galbeni o maşină desăvîrşită

de făcut dragoste fără dragoste fără identitate fără vise… să iubeşti

fără… să iubeşti cu… să iubeşti după ultimul număr din VW Liebe

la Wannsee noaptea înnebunit de păduri şi de amintirile unei pierdute

aureole barbare încercând să fii altul să fii dintre cei coborîţi

sub armele lui Erik cel Roşu cînd femeia sgîria copacii cu ghiarele…

să stingi farurile şi să iubeşti o superbă dansatoare de plastic

Pygmalion & Co. să iubeşti Pop sfîşiind salopeta de piele neagră noaptea

cînd vine roua şi luna ajunge la ultimul Sexy-Show în apele lacului

şi pletele tale se tîrăsc pe nisip ca franjurii Yves Saint-Laurent…

franjurii stelele o femeie cu franjuri galbeni şi cu cinci stele

o femeie cu faruri galbee şi cu cinci stele… o femeie o singurătate

o dragoste o maşină cu gînduri galbene

şi cu cinci stele.

VII

Mă întorc de la o manifestaţie la care n-am luat parte. Am fost spectator străin. Observator neutru. Ca şi poliţiştii cu coifuri şi scuturi enorme. Căci uneori manifestanţii dau cu pietre. Prietenul pe care-l întîlnii e profesor la universitate. Îmi povesteşte o întâmplare banală cu studenţii. Profesorul e germanist şi pregătise un seminar despre Georg Büchner. Seminarul însă n-a avut loc. Îndată ce intrase în sală, studenţii îi ceruseră să renunţe la Büchner căci ei ar prefera să discute despre Vietnam. A trebuit să accepte. Dar în problema Vietnamului studenţii erau mult mai ignoranţi decît în privinţa operei lui Georg Büchner. Cîteva fraze sumare şi discuţia lîncezi. Au fost deconcertaţi ei înşişi. Şi atunci izbucniră proteste şi ţipete vehemente. Unii desfăşurară steagul. Alţii cerură grevă. Cîteva fete au început a plînge îngrozitor. Destul! Această ipocrizie devine insuportabilă. Cereau să li se spună adevărul despre sex. Sau să se întîmple odată ceva. Seara la cocktail cineva îmi vorbi cu entuziasm despre comuna din vecinătatea casei sale. Douăzeci de băieţi între douăzeci şi şi patruzeci de ani şi douăzeci de fete foarte tinere închiriaseră o casă veche cu două etaje şi trăiau cu toţii acolo în deplină devălmăşie. Totul era în comun. Banii cîştigaţi întîmplător şi confuz. Ambiţiile instinctele inerţia. Cuvintele şi tăcerea. Marijuana şi întunericul. Spaimele stelele morţii. Domnul care-mi vorbea era un înalt funcţionar ce locuia un splendid apartament întins pe vreo 250 de metri pătraţi. Şi cîteva doamne în vîrstă deplîngeau generaţia tînără. E atît de tristă lipsa oricărei tristeţi adînci. Lipsa oricărei dureri care devine ea însăşi o ciudată durere. În colţ la Güntzelstrasse în fiecare noapte un domn vorbeşte singur cu cîinele lui.

Advertisements