Mizeria, Wojciech Kuczok. Polirom, 2008. Preţ de libărie 10 lei (promoţie)

Despre Wojciech Kuczok nu ştiam mai nimic până sa citesc cartea. Exceptând faptul că e polonez. E născut în 1972, prin urmare generaţia tânără de scriitori polonezi. Scrie proză, dar şi poezie şi critică de film. Mizeria e primul său roman, pentru care a primit premiul Nike (unul dintre cele mai mari premii pentru literatură din Polonia, bănuiesc că echivalentul românesc ar trebui să fie premiile României literare). Pe baza acestui roman, Wojciech Kuczok scrie şi scenariul unui film (Urmele de bici), premiat la festivaluri locale.

Bun. De multă vreme, aveam de gând să citesc cartea, coperta e mai mult decât atractivă, ca şi varianta poloneză, de altfel. Iar când am văzut că intră în valul de reduceri de la Polirom, a fost prima dintre multe altele care a poposit pe biroul meu. Ce-i cu acest roman subintitulat “antibiografie”? În primul rând, e un roman biografic, bazat pe experienţele mai mult sau mai puţin plăcute din copilăria autorului. Romanul, pesimist, sumbru, tragic aproape, redă o copilărie dificilă, dominată de violenţa şi autoritatea incisivă a tatălui şi de mediul ostil din oraşele poloneze în plin comunism. Însă stilul anecdotic, ironia de suprafaţă, tuşele suprarealiste fac din romanul lui Wojciech Kuczok o lectură plăcută şi de foarte bună calitate.

Nu o să povestesc romanul. Cartea merită citită, se găseşte în librării şi are un preţ mai mult decât rezonabil. Dacă o biografie, mai ales una a perioadei de trecere dinspre războiul mondial spre comunism are părţi bune şi părţi rele, copilăria colorând nuanţele doar în culori puternice, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în acest roman. Personajele sunt inadaptate la prezent, de fiecare dată, pline de stereotipii şi defecte de gândire. Copilul narator îşi priveşte familia cu ochii unui puşcăriaş ce trăieşte pe propria piele “corecţiile” zilnice. Tatăl, bătrânul K. (uşor de făcut analogia) e un dictator de dormitor care trăieşte din amintirile tatălui său şi ale generaţiei sale. Modelul său de educaţie se face doar călind pielea spatelui sub loviturile de bici şi înăbuşind lacrimile şi fragilitatea copilăriei în lecţii morale şi dure. Doar aşa se poate supravieţui în viaţa dură care oricând te poate răpi de pe treptele condiţiei sociale.

Discrepanţele dintre structurile sociale, anihilate de comunişti, experienţele tânărului la şcoală, pornind de la drumul prin cartierul proletar rău-famat şi continuând cu “educaţia flegmei” de pe culoarul către sala de curs, micile biografii ale fiecărui personaj, toate decalate de la timpul prezent, de la norma cotidiană, moarala uzuală sau inteligenţa medie fac din “biografia” naratorului o poveste a unui Holden Caulfield central-european, trecut prin universul lui Kafka şi domolit de păţăniile lui Hrabal. Wojciech Kuczok scrie lejer, deşi lumea construită e încâlcită şi plină de umori. Frazele curg uşor, stilul ludic-cinic dublează fiecare situaţie dificilă prin care trece fiul bătrânului K. Cititorii de tratate de psihanaliză vor avea ce să analizeze în carte. Un plus mare pentru traducerea lui Constantin Geambaşu, o traducere firească şi deloc poticnită.

Mai sunt multe de spus despre romanul lui Wojciech Kuczok. Ritmul frazelor, refrenul loviturilor date de bătrânul K., explozia în plin suprarealism a finalului, care nu şterge deloc  impresia central-europeană a prozei de până atunci, dimpotrivă, o accelerează şi îi dă tuşa de culoare finală. Apoi portretele fiecărui personaj, construcţia temporală a cărţii etc. Cred că nu am citit până acum niciunde atâtea pagini despre bici, loviturile de bici şi corecţiile părinteşti. Romanul acesta are un ritm asemeni fiecărei lovituri date de bătrânul K. Capitolele sunt marcate de refrenul loviturilor, conştiinţa zilelor e înroşită de bătaia promisă şi încă neonorată. Un soi de tratat despre educaţia spartană şi absurdul ei, însă un tratat amuzant, hilar, care stârneşte râsul, asemeni biografiei lui Hrabal.

Însă textul acesta nu e neapărat o analiză, cât o invitaţie la citit. Să aveţi poftă!

Advertisements