Umberto Eco – Pliculeţul Minervei, Humanitas, 2011. (reeditare). Preţ de librărie 34 lei

Îmi place Eco, atât ca romancier, cât şi ca teoretician şi eseist. Destul de puţin citsem până acum din zona de publicistică, hai să-i zicem, de masă. Că subiectele, vocabularul, frazarea sunt gândite mai lejer şi mai amuzant. Nu i-am citit încă Cimitirul din Praga (vocile zeilor spun că traducerea Ştefaniei Mincu e cam departe de original), însă i-am citit ceva timp în urmă Misterioasa flacără a reginei Loana, ca să numesc un roman mai nou. Cartea, judecată la rigoare, ia cam un 7.5 din 10 puncte posibile. Adicătelea, un roman simpatic, în care semioticianul se simte ca la el acasă, cu multe amintiri şi istorii care fac sens mai ales pentru italieni. Un roman, de altfel, uşor de citit şi suficient de bine scris. Însă nu o capodoperă.

Însă uite că Humanitasul mai şi reeditează. Am reproşat tot timpul editurii lipsa reeditărilor, anul acesta s-au dat pe brazdă, însă rău de tot. Într-o vreme pe siteul lor, la secţiunea viitoare apariţii, existau doar reeditări. Însă tot răul spre bine. Cartea a apărut, e de luat, deşi un pic cam scumpă. Numai bună pentru cititul între. Adică între două romane, între casă şi slujbă, între masă şi cafea, între două lucrări de terminat sau două filme de văzut. E genul de antologie, texte scurte, de vreo 2, 2 pagini jumătate, scrise inteligent, pe teme variate (de la terorism, cărţi, politici şi econimii, până la bârfe, scandaluri, amintiri, portrete), un soi de carte pe care să o deschizi oriunde şi să citeşti 10 minute ceva bun.

Articolele sunt organizate tematic, deşi e irelevant pentru cititor, datate (ceea ce spune mult despre calitatea lor şi rezistenţa în timp), diverse şi suficient de multe (cu aproximaţie, 350 de pagini). Puţini scriitori la noi ar putea aduna o antologie de textuleţe care să te ţină în faţa ei mai mult de jumătate de oră. Există o excepţie, însă tematica articolelor exclude publicul larg. Citiţi temele lui Manolescu, varianta nouă de la Cartea Românească (aici link) sau variantele vechi, în mai multe volume, care mie îmi plac mult de tot. E, cred, singurul autor de publicistică de la noi care rezistă prin varietatea subiectelor şi stilistica textelor. Restul publică strict pe nişă.

Aşadar, Eco, dacă aveţi ceva bani, merită luat. Sau împrumutat. Sau citit în librărie. Şi încă ceva: merge de minune la cafeaua de dimineaţă. Pentru cei care îşi beau cafeaua intelectual! 😉

Advertisements