Oarecum sunt subiectiv pentru că lucrez în industria cărţii. Oarecum sunt îndreptăţit să am o părere pentru că ştiu ce se întâmplă. Şi, după toate acestea, oarecum sunt nemulţumit.

În ultimii ani preţul cărţilor a crescut fals, ipocrit, împins de la spate de sloganuri de genul: lumea nu mai citeşte, lumea nu mai cumpără cărţi. Evident, atunci când un volum nou costă lejer 40, 50 de lei puţini îşi permit să-l cumpere. Şi evident că lumea nu mai cumpără, de unde unii deduc că lumea nu mai citeşte. Însă tot de câţiva ani editurile copleşesc piaţa prin promoţii, reduceri peste reduceri care scad preţul unei cărţi de la 35-50 de lei la 5, 10 lei. De unde, logic, poţi  să vezi că preţul iniţial nu era chiar aşa de fair play pe cât se putea crede.

Şi cum piaţa de carte e în scădere, iar preţul cărţilor în urcare, foarte multe edituri au ajuns să joace pe două fronturi. Unul în concordanţă cu politica oficială – nu se vinde, nu se mai cumpără, să creştem preţul! – situaţie care se regăseşte în rafturile din librării şi celălalt front, furtunos, războinic, cu înjunghieri pe la spate, furăciuni şi invidie, un front neoficial pe care-l zăreşti pe tarabele chioşcurilor de ziare. Cărţi scoase la repezeală, cu traduceri de mână a zecea, cu redactare şi corectură pe măsură, cu copyright-uri neplătite, însă ieftine, mai pe măsura buzunarului general. Aşa că oamenii strâmbă din nas când intră în librării, privesc chiorâş la coperta a patra pentru a citi rapid preţul, jignesc librarii şi se îndreaptă plini de speranţă, ca pentru o baie la Lourdes, înspre chioşcarul nervos, cu ţigara în mână şi taraba plină de cărţi.

Acum evident că, economic vorbind, nu e greu de aflat de ce lumea alege să cumpere calitate inferioară. Tot de evidenţă ţine şi faptul că un librar nu prea poate face pe deştepu’ la nesfârşit explicând ce şi cum cu traducerea, redactarea, greşelile de corectură, hârtia etc. Atunci când marfa ta e scumpă, argumentele sunt dificil de găsit şi de plasat spre buzunarul clienţilor.

Recent un mare fost poet, Dinescu pe nume, la o lansare cu ştaif într-un mall clujean perora împotriva librăriilor hapsâne şi pline de mofturi cărora le dedica tot falimentul posibil. Şi poporul îl asculta, dând din cap cu răbdare şi tact. Tot stimatul fost poet, care se pare că nu suportă aerul fals-intelectual al librăriilor îşi distribuie un volum de (foste) poeme, la vrac cu ceva kile de vin din podgoria proprie, la preţuri nu tocmai apropiate de buzunarul oamenilor într-un lanţ de librării respectabil din ţară, care, fără să vrea, poate intra în categoria blamată de respectabilul fost-poet.

Recent, o nouă practică pare să convină editurilor. Acelaşi titlu îl găseşti la chioşc la 12, 13, 14 sau 15 lei iar în librării la 35, 40 sau 50 de lei. Că deh, proştii să ia din librărie că e cu moft, ceilalţi să ia de pe tarabă, că nu e aşa stilat. Tot editurile se plâng că scad vânzările, aceleaşi vânzări raportate de librării care intră într-o concurenţă mai mult decât “cinstită” cu industria chioşcarilor (să nu mă înţelegeţi greşit că aş avea ceva cu ideea de chioşcar). Tot recent, văd că unele edituri practică reduceri mari pe siteu-rile proprii, de până la 50-75%  la titlurile noi, în timp ce librăriile, ce nesimţire, nu reuşesc să vândă foarte bine aceleaşi titluri noi, evident fără reducerea de rigoare. Şi uite aşa, treptat, vor apărea un soi nou de librării în România – librării fantomatice, răcoroase şi pustii, aşteptând ca portarii aflaţi în apropierea pensiei vizitatorii rari şi mofturoşi.

Advertisements