Ei, revin pe blog după o săptămână încărcată. Anunţ de pe acum că cel mai important eveniment în Cluj e legat de lansarea cărţii de debut a lui Stelian Muller, un prieten fain şi un prozator care promite foarte mult. Muller se scrie intelectual şi cu tradiţie cu două puncte deasupra literei u, însă mi-e lene acum să-l scriu aşa.

Tot la capitolul noutăţi, Observatorul Cultural şi-a anunţat premiile: surprinzătoare şi nu prea. Mă rog. Lista se găseşte aici. Felicitări Vancu şi Nimigean!

Tot noutate, un trailer la viitorul roman scos de Casa de Pariuri literare. Romanul se numeşte O zi. Ultima şi e scris de Călin Torsan. Filmul aici, despre autor nu ştiu mai nimic, aşa că aştept cartea.

Pe afară problemele sunt altele.  Google a încasat o lovitură puternică în stomac şi visul de a face o biblioteca borgesiană suferă amânări. Aici se pot vedea motivele. În Europa, UE te caută la buzunare dacă vinzi ebookuri şi de aici o întreagă complicătură cu monopolul, stabilirea preţului, a procentelor. Ce mai, începe un nou război mondial în industria cărţii. Aici. Tot în articolul din Guardian aflu de existenţa unui site simpatic în idee, site care adăposteşte plângerile cititorilor privind neexistenţa încă a variantelor ebook ptr anumite titluri. Aici, adresa siteului.

Uite ce citesc spaniolii, nemţii sau francezii. Bun de ştiut pentru ce o să mai apară pe la noi în traduceri.

Ah, şi pentru final. Vă amintiţi varianta mică de la Nostalgia, scoasă de Humanitas şi Gsp. Se pare că formatul se numeşte flipback şi în Olanda de pildă produce dezastru, vânzările depăşind 1 milion de exemplare. Un articol aici despre noul format şi despre posibila concurenţă făcută ebook readerelor.

Advertisements