Să vedem ce scria A.E. Baconski într-un volum din ’54 – “Cântece de zi şi noapte”. Poezia se numeşte Aşa ningea… şi e înduioşătoare prin naivitatea padagogică. Şi prin frumuseţea maternală aproape a trimiterilor. Am o vagă bănuială că unii au trăit mai crunt pastelul ăsta. Pastel despre care într-o prefaţă celebră din anii ’90 Mircea Martin scria: “Comentarea lui Lenin, de pildă, îi prilejuieşte un poem care mai rezistă oarecum tocmai prin ingeniozitatea unei înrămări intensificatoare.” Cât o fi de intensificatoare, iată:

“Ce fulgi mărunţi zburând deasupra mea

În roiuri mari de fluturi albi şi vii!

– Şi-n iarna ceea tot aşa ningea

Când Lenin a murit?

– Aşa, copii.

……………………………………………

Ah, şi ce nea! Cristali sau flori sau poate

Cineva spune-un basm siberian

Cu fluvii mari sub ceruri îngheţate –

– V-am povestit de-ndepărtatul an?”

Advertisements