Ermetic, poetic până la extremă, repetitiv, inatractiv pentru public şi cu poveşti abia schiţate, monoton, scris foarte bine pe fragmente, neobişnuit şi poate imatur, cel de-al doilea roman al Ioanei Bradea surprinde din toate punctele de vedere. Suficient de experimental cât să nu se vândă bine, Scotch e un pseudoroman care, cred, va rata piaţa de carte din România. Are toate ingredientele poetice ale unui poem în proză, însă prin construcţie şi lungime, nu e.

Obsedant în ritmurile, repetiţiile şi construcţia monocordă, Scotchul e un soi de documentar alb-negru, artistic, despre un oraş de provincie ruinat de periferiile industriale, sau ce a mai rămas din ele, moştenite din epoca de aur a uzinelor proletare.  Filmat lent, cu miză mare pe cadre voit fotogenice, cu personaje puţine, robotice, soioase şi cumva primitive în atmosfera lor de cartier de nefamilişti, “documentarul” dedicat fabricilor din jurul Bistriţei devine mai degrabă un text cu miză personală, decât un text adresat cuiva. Ursuz, enervant în monotonia yoghină a ritmului, paginile curg greu la lectură  şi testează puternic capacitatea de concentrare a cititorului.

Sincer, nu văd şanse mari de reuşită cu acestă carte. Şi nu pentru că ar fi scrisă prost. Ci pentru că nu există un context de receptare al ei. Cititorii nu se vor grăbi să o cumpere, proza poetică şi paginile lungi cu descrieri fac ca genul acesta de carte să rămână mult pe rafturile librăriilor. Criticii vor avea ce să scormonească în ea, pentru că există pagini foarte bune. Şi pentru că e un soi de probă de lectură să o termini: bine că are sub 200 de pagini. Va deveni un soi de carte cult, ezoterică în autismul ei, pe care o vor citi cronicarii, doctoranzii şi împătimiţii de experimente. Cu ceva şansă va lua şi câteva premii aşa cum scurtmetrajele de o oră, fără puterea şi naraţiunea unui film de două ore, însă cu miză mare pe experiment şi imagine iau premii uneori, însă nu sunt incluse nici la festivalurile de lungmetraj ptr ca sunt prea scurte şi nici la cele de scurtmetraj ptr că sunt prea lungi.

Un experiment reuşit, însă un roman greu digerabil.

Advertisements