Poetul lui Edwards are ceva din dezinvoltura personajelor lui Salinger, din stângăciile şi nepăsarea multor eroi bukowskieni. E un soi de dizident într-un Chile încă supus monotoniei claselor dominante, undeva la marginea furtunii socialiste. Iar casa lui Dostoievski e chiar casa lui dostoievski, un soi de vilă distrusă, nu chiar ca cea din celebrul pacient englez, dar totuşi o dărăpănătură care a existat şi în realitate. Ziduri mari, reci, uşi stricate, plin de moloz, poeme, cărţi rupte, cămăşi şi cerşafuri murdare de transpiraţie şi spermă, sticle goale şi mult entuziasm. Nimic asemănător prin Mănăştur. Poate, pe undeva foarte depărtată, imaginea casei lui Cosmin, apartamentul de la capătul Grigorescului, cu holuri mari şi negre, cu liftul vechi şi greoi în drumul său spre etajul 3 sau 4. Cu pereţii distruşi, motanul gras, teancurile de cărţi şi de poeme. Salteaua mare şi dozele de bere. În rest, nimic să semene.

Advertisements